x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Construcția heliportului de la Spitalul de Urgență din Bistrița a primit undă verde

Construcția heliportului de la Spitalul de Urgență din Bistrița a primit undă verde

10 Sep 2019   •   12:04
Construcția heliportului de la Spitalul de Urgență din Bistrița a primit undă verde

Contractul pentru proiectarea și execuția unui heliport pe terasa Spitalului Județean de Urgență Bistrița a fost semnat de reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Valoarea contractului se ridică la 1,5 milioane euro, finanţarea fiind asigurată din bugetul Consiliului Judeţean. Durata lucrărilor este de 20 de luni. 

La semnarea contractului au fost prezenţi preşedintele CJ, Radu Moldovan, administratorul public al judeţului, Florin Moldovan, managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany, şi reprezentantul firmei din Iaşi care a câştigat licitaţia.

La prima licitaţie organizată nu a fost depusă nicio ofertă, la a doua încercare a fost desemnată câştigătoare asocierea formată dintr-o firmă din Iaşi şi una din Bucureşti.

Prin acest proiect va fi construit şi un lift care va face legătura între Unitatea de Primire Urgenţe şi heliport, facilitându-se astfel transportul pacienţilor pentru care se va solicita intervenţia unui elicopter SMURD.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: heliport spital bistriţa