x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Copii se întorc la școlile cu closetul în fundul curții. Dezastrul din învâțământ

Copii se întorc la școlile cu closetul în fundul curții. Dezastrul din învâțământ

06 Sep 2018   •   14:44
Copii se întorc la școlile cu closetul în fundul curții. Dezastrul din învâțământ
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Elevii din mai multe localități din țară merg încă la toaletă în fundul curții și nu au apă potabilă curentă, pentru că autoritățile nu au finalizat lucrările la grupurile sanitare, iar în unele zone nici nu se gândesc să le înceapă deoarece numărul celor care merg la școală e din ce în ce mai mic. 

 

Mai multe școli din județul Alba, majoritatea din Munții Apuseni, nu au apă curentă și copiii folosesc, în 2018, WC-ul de tip latrină, iar investițiile în instituții de învățământ nu mai sunt o prioritate pentru multe primării, mai ales că, de la un an la altul, tot mai multe se desființează.

În satul Luminești, din comuna Sohodol, spre exemplu, mai învață doar cinci elevi. Școala nu a primit autorizația sanitară de funcționare deoarece nu are apă curentă, iar din această cauză nu a putut fi construit un grup sanitar în interior. Primarul comunei, Corcheș Sorin Constantin, a declarat că elevii au posibilitatea să se spele pe mâini la un lavoar, apa fiind adusă de la fântâni.

”În rest, am mai făcut investiții, școala are geamuri de termopan, exteriorul arată bine, clădirea a fost îngrădită și s-a pus parchet. Învățătoarea face naveta pentru a veni la școală. Numărul copiilor scade constat, iar alte două instituții de învățământ din comună au fost închise din această cauză”, a spus Sorin Constantin Corcheș.

Există școli cu deficiențe și în apropierea municipiului Alba Iulia. Spre exemplu, în satul Ghirbom, școala are WC-ul în curte, din lemn, gardurile sunt rupte, iar exteriorul este vizibil degradat.

Citește tot articolul pe reporterntv.ro

×
Subiecte în articol: scoala in romania