x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Copil „tratat” până a murit. Diagnosticul, încă neelucidat

Copil „tratat” până a murit. Diagnosticul, încă neelucidat

de Monica Cosac    |    28 Sep 2017   •   08:33
Copil „tratat” până a murit. Diagnosticul, încă neelucidat
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Acuzaţii grave de malpraxis. Părinţii unui bebeluş de opt luni, din Râmnicu Vâlcea, şi-au văzut copilul murind cu zile, după ce timp de două săptămâni au cerut ajutorul mai multor medici şi au fost purtați de la un spital la altul. Fetiţei i s-au pus mai multe diagnostice - de la „e sănătoasă tun” sau banala erupţie dentară, până la hepatita B+C, malformaţii la inimă sau septicemie - toate infirmate, ulterior, la autopsie. Analize medicale ale căror rezultate se bat cap în cap, tratamente administrate la întâmplare şi la grămadă, că poate merge vreunul, par să fi completat o serie de situaţii absurde cu final tragic.

Cristina Săraru s-a născut pe 3 ianuarie 2017, într-o clinică privată din Capitală, fiind un copil perfect sănătos. Până la vârsta de 8 luni şi două săptămâni nu a avut nicio problemă de sănătate, nici măcar o mică febră, şi toate vaccinurile la zi. Micuţa Cristina a murit, la sfârșitul săptămânii trecute, la Spitalul „Matei Balş” din Bucureşti, după ce a fost consultată şi tratată de mai mulţi medici, atât din Râmnicu Vâlcea, cât şi din Capitală, şi a fost înmormântată marţi, 26 septembrie, fără ca părinţii ei să ştie de ce le-a murit copilul.

„A avut o simplă diaree şi febră de 38 C. Astea au fost simptomele fetiţei şi ne-am dus la un control de rutină. Pediatra a zis că n-are nimic şi am zis să mergem de capul nostru. Miercuri am fost la spital şi i s-a băgat prima perfuzie şi până vineri spre dimineaţa a murit”, sintetizează mama fetiţei, Elena Săraru, ultimele zile ale unui copil care nu trebuia să moară.

Ora şi diagnosticul

Totul a început pe 11 septembrie, când micuţa a fost consultată la domiciliu de pediatrul la care era înscrisă, deoarece făcuse febră şi diaree. Medicul a afirmat că micuţa e sănătoasă tun şi că simptomele respective au apărut „din cauza dinţilor”. După două zile, văzând că diareea nu trece, părinţii au consultat un alt pediatru, de data aceasta la spital, unde au primit acelaşi „diagnostic” şi au fost trimişi acasă. 

„În 15.09.2017 i-am trimis mesaje pediatrei că fata nu mai urinează decât la 12 ore şi foarte puţin şi efectiv mă ignora. Apoi, sunând continuu, mi-a raspuns spunându-mi că fata e sănătoasă şi să o las în pace”, povesteşte mama copilului.

Părinţii au decis să meargă la Urgenţă, unde, după câteva analize rapide şi o perfuzie, au fost trimişi la Spitalul nr 2, Secţia de Boli infecţioase, cu suspiciune de hepatită acută. Dignosticul a fost infirmat, astfel că au fost trimişi din nou acasă. Ba chiar părinţii au primit „diagnosticul” de „nişte stresaţi” de la medicul de gardă. După alte câteva zile şi analize, au fost chemaţi de pediatrul copilului la spital, unde i s-a pus o altă perfuzie, pentru deshidratare, şi trimişi din noi la Infecţioase, unde a primit altă perfuzie.

După alte două zile, pe 20 septembrie, fetiţa şi mama ei au fost internate la Spitalul de pediatrie, unde li s-a comunicat un alt diagnostic: hepatita B şi C, cu care au fost transferate la Bucureşti, unde copilul a şi murit, după câteva ore de tratament intensiv.

Mama: „În două zile, copilul ăsta a murit din cauza tratamentului”

Joi seara, pe 21 septembrie, au ajuns la Spitalul „Matei Balş” din București, unde un medic a început să-i administreze fetiţei tratament pentru hepatita C - povesteşte mama, deşi rezultatele făcute la o clinică privată infirmau diagnosticul.

„Greşeala medicului a fost că a făcut tratament pentru hepatita C înainte să-i vină răspunsul la analizele de la Matei Balş, apoi i-a făcut tratament pentru septicemie şi ulterior a văzut la analize că nu avea nici septicemie. După moartea fetiţei, mi s-a comunicat că nu avea nici septicemie, ci o malformaţie la inimă, lucru ce nu este adevărat întrucât avem două ecografii făcute la Medlife (n.r.- clinica din Capitală, în care fetiţa a fost născută prin cezariană) în care arată că fetiţa nu avea nicio malformaţie”, spune mama îndurerată. „Mie nu mi-au dat nimic la mână. Când am solicitat analizele, m-au refuzat şi Bucureştiul, şi Vâlcea”.

Cauzele reale ale decesului, încă nedepistate

Părinţii se tem acum că se încearcă o muşamalizare a cazului, deoarece niciun procuror nu i-a anunţat cu privire la data şi ora la care se face autopsia şi nici că au dreptul, potrivit prevederilor legale în vigoare, să-şi numească un expert consilier care să asiste la autopsie, pentru a fi siguri că aceasta va releva cauzele reale ale morţii şi nu vor fi „acoperite”. În mod neoficial, mamei i s-a spus doar căa luni, 25 septembrie, la ora 9.00, să fie prezentă la INML.

„Ne-au minţit cu autopsia că o să fie la ora 9.00 şi a început la ora 8.00. Şi abia acum se cer toate fişele medicale de la spitalele pe unde a fost fetiţa ca să vadă ce tratamente i s-au administrat şi care a fost cauza directă care a dus la deces. Este prea devreme să spun de ce a murit, pentru că nici noi nu ştim, dar sigur, 100%, nu a murit de hepatita C, de la o malformaţie la inimă sau de la septicemie”, ne-a spus Elena Săraru, precizând că, după ce au exclus toate aceste posibile cauze ale morţii, experţii de la INML urmează să analizeze ce substanţe au fost introduse în corpul bebeluşului, în timpul tratamentelor aplicate în cele două spitale din Râmnicu Vâlcea şi din Bucureşti. 

„Nu ştiu ce tratament i s-a administrat fetiţei, dar în urma tratamentului, fetiţa a decedat. Mie mi se spunea verbal că i se face tratament pentru hepatita C, un tratament foarte agresiv, dar fetiţa nu a avut hepatită, pentru că a ieşit în două locuri că nu a avut hepatită”.

„De la 20.40 până la ora 2.00 dimineaţa, i s-a luat sânge nonstop. Experţii au zis că în viaţa lor nu au văzut ca un cadavru să nu mai aibă pic de sânge. Au chinuit-o ca pe Iisus Hristos”. Mama copilului

 „Mă drăcuiau, să stau locului”

Elena Săraru mai spune că, în timp ce bebeluşul era conectat la aparate pe secţia de Terapie Intensivă, iar dispozitivele care îi monitorizau semnele vitale declanşau alarma, asistentele „erau foarte liniştite şi nepăsătoare, stăteau şi râdeau la cafele, de parcă erau la ziua cuiva”.

„Cred că de vreo 10 ori aparatul acela a arătat alarma că va muri şi asistentele veneau şi bruscau fetiţa. Ea se zbătea şi ele spuneau că e un magneţel care-i mişcă picioarele şi că nu moare. Şi o trânteau să nu mai mişte. După câteva secunde, iar începeau aparatele şi, când le căutam, ţipau şi mă drăcuiau, să stau locului, să nu mă mai duc după ele. Eu ţipam: «Moare fata, moare fata!» şi nu mă băga nimeni în seamă. Spuneau să-i las în pace, că nu e nimic. Până n-a mai putut să respire. Apoi au intrat în panică şi m-au baricadat într-un alt salon”, a relatat mama, subliniind că asistentele s-au purtat inuman, „ca şi cu nişte puşcăriaşi”.

În acest caz a fost deschis un dosar de moarte suspectă şi se aşteaptă rezultatul oficial al autopsiei, care ar putea fi dat în circa trei săptămâni.

Streinu-Cercel: „A venit într-o fază terminală”

Contactat de Jurnalul Naţional, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” afirmă că, din punctul său de vedere, toată lumea din subordinea sa şi-a făcut treaba aşa cum trebuia.

„Am analizat cazul şi nu este niciun fel de problemă din punctul nostru de vedere. Este un copil care a venit undeva, pe la ora 19, şi, din păcate, în cursul nopţii s-a prăpădit, venind într-o fază terminală. Copilului i s-a făcut un tratament de terapie intensivă, care reprezenta singura lui şansă de supravieţuire. Ca atare, din punctul nostru de vedere, toată lumea şi-a făcut treaba aşa cum trebuia, după toate canoanele”, ne-a declarat prof. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balş”.

Legat de refuzul de a comunica părinţilor rezultatele investigaţiilor şi tratamentul făcut bebeluşului, Streinu-Cercel ne-a spus că există o legislaţie în vigoare, în conformitate cu care se pot da aceste analize. „Am dispus eu personal ca analizele să fie date aparţinătorilor, aşa că nu văd niciun fel de impediment. Aici s-a făcut tot ce se putea face din partea colegilor din institut. Mai mult de atât nu se putea face”, a ţinut să sublinieze medicul.

În privinţa cauzelor reale şi a diagnosticului care au dus la decesul copilului, Streinu-Cercel ne-a declarat că „diagnosticul este confidenţial şi nu poate fi subiect de presă”.

 

 

×
Subiecte în articol: malpraxis Cristina Săraru