x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Costache: Rezidenţii, importanți pentru țara noastră

Costache: Rezidenţii, importanți pentru țara noastră

08 Noi 2019   •   08:40
Costache: Rezidenţii, importanți pentru țara noastră
Sursa foto: Lucian Alecu

Mai mulţi bani pentru Sănătate, eliminarea şpăgii din spitale şi menţinerea tinerilor doctori în ţară sunt doar câteva dintre priorităţile noului ministru al Sănătăţii, Victor Costache. Schimbările din Educaţie încep cu reorganizarea ministerului. 

 

Ministrul Victor Costache a prezentat, ieri, prioritățile mandatului său, în prima conferinţă susţinută la Ministerul Sănătăţii. „Unul dintre primele aspecte care trebuie menținute funcționale este concursul de Rezindențiat. (...) Încă din prima zi a mandatului am vorbit cu studenții. Concursul va avea loc pe 8 decembrie. Nici un absolvent care reușește să treacă pragul de 60 la sută nu va rămâne pe dinafară. Vom găsi soluții pentru acești tineri. Trăim într-o țară în care resursa umană este deficitară. Acești tineri care au muncit timp de 6 ani, care au reușit la un examen de licență sunt importanți pentru țara noastă și sistemul medical și trebuie integrați”, a spus ministrul Costache, subliniind că peste 30.000 de medici au părăsit ţara în ultimii 30 de ani.

Legat de șpaga din spitale, despre care afirmă că este „un fenomen adânc înrădăcinat în societatea medicală și în societatea românească”, Victor Costache promite „toleranță zero”.  „Dintre țările europene, mai este una singură unde se practică acest obicei, pe care nu vreau să o numesc. Vom lupta împotriva acestui fenomen și toleranța va fi zero”, a spus noul ministru al Sănătăţii.

A promis, de asemenea, că se va lupta pentru a obține mai mulți bani pentru Sănătate, iar unul dintre primele lucruri pe care le va face în calitate de ministru va fi să verifice care este stadiul spitalelor regionale.

Structura anului şcolar, schimbată

La rândul său, noul ministrul al Educaţiei, Monica Anisie, promite o reorganizare a ministerului şi o nouă organigramă, cu patru secretari de stat în loc de şapte, precum şi o evaluare internațională a universităților, în urma căreia numai anumite instituții de învățământ superior să poată organiza masteratul didactic, de formare a profesorilor. Noul ministru a cerut să se facă o evaluare a profesorilor care nu au obţinut nota 5 la examenul de titularizare, urmând ca ulterior să ia o decizie.

Anisie a spus, de asemenea, că vrea să modifice structura anului școlar viitor. Ministrul spune că, în forma actuală, profesorii n-au timp să-i evalueze pe elevi în primul semestru.

Monica Anisie a mai făcut referire la combaterea violenţei în şcoli, la necesitatea ca elevii dintr-a VII-a să susţină simularea la Evaluarea Naţională, la intenţia comasării Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei şi Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, pentru politici educaţionale corecte.

×
Subiecte în articol: rezidenţi Victor Costache