x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum returnezi produsele cumpărate

Cum returnezi produsele cumpărate

28 Iun 2018   •   20:50
Cum returnezi produsele cumpărate
Sursa foto: Diana Oros

În baza legislației UE, dacă produsele pe care le-ați cumpărat se dovedesc a fi defectuoase sau nu arată conform descrierii, comerciantul trebuie să le repare, să le înlocuiască, să le reducă prețul sau să vă dea banii înapoi. Aveți întotdeauna dreptul la garanția minimă, gratuită, de 2 ani, indiferent dacă achiziționați produsele on-line, de la magazin sau prin poștă. Comerciantul este întotdeauna obligat să ofere o soluție. În unele țări ale UE, aveți dreptul de a solicita despăgubiri și de la producător. De asemenea, dacă ați cumpărat un produs sau un serviciu on-line ori fără a merge la magazin (prin telefon, prin poștă, de la un comis voiajor), aveți, de asemenea, dreptul de a anula și returna comanda în termen de 14 de zile, indiferent de motiv și fără nicio justificare, e suficient să vă răzgândiți. Perioada de reflecție de 14 zile nu este valabilă pentru toate achizițiile, de genul biletelor de avion, produse alimentare şi băuturi, produse făcute la comandă, conţinut digital, bunuri cumpărate de persoane fizice etc.

Potrivit legislaţiei UE, orice deviere de la normele europene trebuie să fie întotdeauna în avantajul consumatorilor.

În unele țări UE, trebuie să informați vânzătorul în legătură cu o eventuală defecțiune în termen de 2 luni, altfel, vă puteți pierde dreptul la garanție. În primele 6 luni de la recepționarea produsului, tot ce trebuie să faceți este să îi arătați vânzătorului că acesta este defect sau nu corespunde descrierii. După 6 luni, în majoritatea țărilor UE, trebui esă demonstrați că defectul exista deja când ați primit produsul, arătând, de exemplu, că acesta este cauzat de calitatea proastă a materialelor.

 

 

×
Subiecte în articol: retur produse cumpărate