x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum să te pregăteşti pentru vară

Cum să te pregăteşti pentru vară

14 Mai 2019   •   18:30
Cum să te pregăteşti pentru vară
Sursa foto: adrian825/Getty Images/iStockphoto

Chiar dacă previziunile meteo spun că ne aşteaptă o vară ploioasă în acest an, temperaturile vor fi ridicate şi vei dori să pleci în vacanţă la mare. Ca să te simţi bine în costumul de baie, acum este momentul să dai jos cele câteva kilograme în plus pe care le-ai acumulat în timpul iernii. 

Încă de la început este bine să-ţi faci un plan cât mai detaliat şi să te ţii de el. Scrie-l pe hârtie şi notează în fiecare zi progresele pe care le faci, oricât de mici ar fi.

Este momentul să renunţi la viaţa sedentară de până acum, mergi la sală, aleargă în parc, fă exerciţii. Aşa îţi recapeţi abdomenul plat şi scapi de celulită. Dacă îţi permiţi, ar fi bine să-ţi iei un instructor de fitness, care îţi va supraveghea antrenamentul şi îţi va spune care sunt exerciţiile de care ai nevoie.

După ce ai început să faci sport, trebuie să te hidratezi bine. Va trebui să consumi mai multe lichide decât de obicei. Sunt recomandate şi sucurile naturale din grapefruit, lămâie şi portocale.

În cazul în care ai început să ţii dietă, dar ţi-e foame şi eşti tentat să mănânci între mese, mai bine alege câteva minute de mers pe bicicletă. 

Poţi să faci şi exerciţii aerobice pentru că acestea te ajută să scapi mai repede de calorii şi îţi taie pofta de mâncare. În plus, mişcările pe muzică te înveselesc şi uiţi de oboseală.

Nu ignora nici odihna. Uită de nopţile albe şi alege să dormi opt ore. Aşa vei avea mai multă energie şi nu vei mai mânca necontrolat. În plus, te vei simţi mai sănătos şi vei arăta mai bine.

În loc să priveşti la televizor ori să butonezi telefonul, ieşi la iarbă verde, mergi la ţară sau într-o scurtă drumeţie. Nu uita că plimbarea în natură te scapă şi de supărare, stres, depresie.

 

Alimente de ajutor

Este indicat să introduci în meniul zilnic usturoiul, ceapa şi piperul pentru că acestea îţi taie din pofta de mâncare. Consumă peşte măcar o dată la două zile. Carnea albă trebuie preparată la grătar sau fiartă. Nu uita de fructele şi legumele proaspete, de sezon. Uită de pâine, plăcinte, snacks-uri, dulciuri, băuturi carbogazoase. Renunţă să mănânci seara alimente bogate în calorii şi alege în schimb iaurturile degresate.

 

×