x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum să-ți faci bagajul de vacanță

Cum să-ți faci bagajul de vacanță

17 Iul 2019   •   20:30
Cum să-ți faci bagajul de vacanță

Întrucât atunci când îți planifici concediul ești preocupat mai mult de rezervările la hotel și la biletele de avion, bagajul de călătorie rămâne pe ultimul loc. Deși pare cel mai ușor lucru, ajungi în ultima zi, înainte de plecare, să te agiți că nu știi ce trebuie să iei la tine și, mai mult, nu ai cumpărat toate lucrurile de care ai nevoie.

Iată ce trebuie să faci pentru a avea o călătorie fără griji.

  • Scrie o listă cu toate obiectele care îți trebuie, în funcție de activitățile pe care urmează să le desfășori.
  • Ia trusa de prim ajutor. Asta înseamnă doar câteva pansamente, unguente și medicamente pentru cazul în care te vei răni, te va durea capul ori vei face o indigestie.
  • În privința produselor cosmetice, cel mai bine este să le iei în ambalaje de mici dimeniuni. Așa vei reduce spațiul pe care acestea îl ocupă în bagaj dar și greutatea acestuia.
  • Ar fi bine să pui etichete cu numele tău pe geamantan pentru că acestea te vor ajuta să le găsești mai ușor.
  • Respectă cerințele impuse la zborul cu avionul în ceea ce privește numărul și greutatea bagajelor. Altfel va trebui să plătești în plus ori să renunți la lucruri.
  • Gândește-te că vei face cumpărături în locurile unde vei merge, astfel încât păstrează spațiu în geamantan pentru eventualele suveniruri.
  • Ia puțină încălțăminte cu tine. Pantofii sunt grei și voluminoși, așa încât trei perechi sunt suficienți pentru două săptămâni de vacanță.
  • Ia-ți haine comode, ușor de purtat, și evită îmbrăcămintea de ocazie ori excentrică.

 

Obiectele de valoare ia-le întotdeauna în bagajul de mână. Bijuteriile, laptop-ul, banii, cardurile, încărcătorul de telefon ține-le în geantă.

 

Starea vremii

Evită supozițiile despre temperaturile din locurile unde călătorești și verifică prognoza meteo pe site-uri de încredere. Chiar dacă la tine acasă este cald și soare, este posibil ca la destinație să te aștepte ploi sau chiar ninsori. Ia-ți cu tine pelerina de ploaie, dar și pălăria de soare, pentru orice eventualitate. În plus, ține cont și de tipul activităților pe care le vei desfășura în vacanță și echipează-te coespunzător.

 

×