x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum scapi de igrasie şi mucegai

Cum scapi de igrasie şi mucegai

25 Oct 2018   •   18:50
Cum scapi de igrasie şi mucegai

Sezonul rece şi ploios a început deja, iar umezeala facilitează apariţia igrasiei şi a mucegaiului. Pe lângă aspectul inestetic, acestea sunt un pericol pentru sănătate. Conţin bacterii pe care le putem inhala şi care ne pot afecta plămânii.

Atunci când vezi petele de mucegai pe pereții casei, spală zona cu o soluție de apă și clor. Dacă stratul de mucegai este prea gros, folosește un șpaclu să îndepărtezi zugrăveala mucegăită până la placă. Ai grijă să porți o mască de protecție pe față și mănuși de menaj și să lași geamurile larg deschise, pentru că vaporii de clor. Freacă bine petele de mucegai cu un burete aspru până când peretele rămâne alb și curat. Încălzește camera, dar ai grijă să o aerisești mai des pentru ca peretele să se usuce bine. Aplică apoi o soluție din comerț contra mucegaiului și mai așteaptă două, trei zile înainte de a vopsi din nou cu vopsea lavabilă. În loc de clor, poți folosi și o soluție concentrată din oțet alb și foarte puțină apă.

Bariera chimică, foarte eficientă

În comerț există o mulțime de soluții de combatere a igrasiei pe bază de aluminiu sau de cupru. Ele se folosesc pe perete la fel ca vopseaua, cu un trafalet sau cu gletiera, în funcție de consistență. Toate aceste produse formează o barieră chimică prin care umezeala din perete nu mai iese la suprafață și nu mai apare mucegaiul.

Cum previi aceste probleme

Repară robineţii şi ţevile – fă o verificare atentă a instalaţiilor sanitare, înlocuieşte sau repară robineţii care curg sau ţevile care au scurgeri de apă. Pune în funcţiune hota de aragaz – aceasta îndepărtează aburii formaţi de fiecare dată când găteşti şi reduce din umiditate. Aeriseşte des în bucătărie şi bate se adună aburi şi nivelul de umiditate este mai crescut decât în altec amere. Aeriseşte baia după fiecare duş şi bucătăria după sau chiar în timp ce găteşti. Izolează ferestrele cu bandă adezivă din burete.

Dacă locuieşti la ultimul etaj şi observi pete de umezeală pe tavan, vorbeşte cu administratorul blocului despre această problemă şi cu vecinii. Strângeţi bani şi angajaţi o firmă care să izoleze acoperişul blocului

 

×
Subiecte în articol: igrasie mucegai