x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum se folosesc corect englezismele

Cum se folosesc corect englezismele

25 Oct 2018   •   20:50
Cum se folosesc corect englezismele

Profesorii de Limba şi Literatura Română şi-au exprimat îngrijorare cu privire la utilizarea frecventă a cuvintelelor care provin din alte limbi, de cele mai multe ori folosite incorect. Popularitatea reţelelor de socializare în rândul tinerilor a contribuit la răspândirea tot mai mare a unor termeni originari în special din engleză.

Dascălii au depistat că cele mai multe greşeli lingvişti se fac la folosirea cratimei, în cazul articolului hotărât sau la formele de plural. Totodată, specialştii spun că termenii proveniţi din engleză sunt folosiţi de multe ori inutil sau fără ca cei care îi utilizează să le cunoască cu adevărat înţelesul. Probleme în acest sens se întâlnesc în special la persoane care nu au avut ocazia să înveţe limba respectivă la şcoală. Englezismul nu se scrie așa cum se pronunță în limba română, însă se termină într-o literă care este pronunțabilă și este folosită frecvent în limba română (b, l, d, r, m etc.) De exemplu: shop (se pronunță șop, însă se scrie shop), shopul, shopuri, shopurile; speaker, speakerul, speakeri; e-mail, e-mailul, e-mailurile, e-mailurilor ș.a.

Iată câteva reguli

Se scriu cu cratimă cuvintele ale căror formă finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare în limba română: acquis-ul, Bruxelles-ul, bleu-ul, dandy-ul, show-uri, precum şi la cuvintele greu flexionabile: PH-ul, RATB-ul, x-ul. Unele cuvinte au fost în timp „românizate”, astfel că nu se mai scriu ca în varianta originală. Un astfel de cuvânt este „mersi”, care are la bază cuvântul franţuzesc „merci”.

Cuvinte de evitat

  • finiş – substantiv care desemnează partea finală a unei competiţii sportive şi care poate fi înlocuit cu expresia „linia de final”

  • trend – substantiv care desemnează o evoluţie a pieţei şi care poate fi înlocuit cu termenii tendinţă, curent sau direcţie

  • speaker – substantiv care desemnează preşedintele Camerei Comunelor în Marea Britanie şi al Camerei Reprezentanţilor în SUA, dar care în limba română este folosit mai ales cu sensul de vorbitor de la o întâlnire

  • hobby – substantiv care desemnează o preocupare în afara profesiei şi care poate fi înlocuit cu termenul pasiune.

 

 

×