x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum se repopulează un sat: aduceţi copii, vă dăm case

Cum se repopulează un sat: aduceţi copii, vă dăm case

de Cristinel C. Popa    |    25 Apr 2016   •   11:41
Cum se repopulează un sat: aduceţi copii, vă dăm case

Altădată satul Conceşti, din Botoşani, era acoperit de o cortină a tăcerii. Învăţătorii se pregăteau să renunţe la o clasă, pentru că nu mai erau suficienţi copii în localitate. După-amiezele de primăvară sunt sparte azi de gălăgia candidă a copiilor nou-veniţi în sat. Sunt 71.

E un vacarm al copilăriei, al bucuriei, al normalităţii. Localitatea a fost populată datorită ideii unui primar de a-şi întineri satul pustiit oferind case gratuit familiilor dispuse să se mute aici. La câteva luni după mutare, noii conceneşteni s-au integrat perfect în comunitate.

 

Aproape o sută de suflete au primit gratis un acoperiş deasupra capului în satul Conceşti, Botoşani. Unii dintre ei chiar case cu etaj, ca în poveştile cu oameni bogaţi. Locuinţe renovate, în care au găsit aragaz, maşină de spălat, frigider - obiecte casnice pe care unii nici nu le-au folosit vreodată în viaţă. Primăria Conceşti le aduce carne de porc pentru pregătirea hranei de la “miniferma socială” a comunei.

Este vorba despre 12 familii cu mulţi copii din Alba Iulia, Arad, Constanţa sau localităţi din judeţe ca Harghita şi bineînţeles, Botoşani. Taţii au primit câte un serviciu, iar mamele lucrează cu ziua, în weekend, la o seră. Copiii sunt fericiţi, umplu uliţele altădată pustii ale satului până mai ieri depopulat; animează sălile de clasă ale şcolii ameninţate cu restrângerea de posturi didactice până de curând tocmai din acest motiv: lipsa copiilor.

"Ideea a venit, pur şi simplu, dintr-o participare la o şedinţă la şcoală, când am văzut că se certau doi învăţători cărora urma să le dispară un post. Şi când am auzit că în perioada următoare urmau să vină la şcoală în jur de 80 de copii, ne-am gândit că e singura măsură pe care o puteam lua, adică degeaba le făceam canalizare, apă, dacă nu mai avea cine să se bucure de ele", spune primarul comunei, Constantin Nazare.

 

Condiţii pentru a primi o casă

 

În urma anunţului că cine se va muta în Conceşti va primi o casă gratis, cererile au început să curgă din mai multe judeţele ale ţării. Casele erau fie abandonate, fie donate primăriei de rudele îndepărtate ale celor care nu mai aveau nevoie de ele, fie vândute primăriei pe sume modice. Prioritate au avut familiile cu mulţi copii, sau cele susţinute de mame singure. O altă condiţie a fost ca taţii să nu fie prieteni cu alcoolul.

"La început a existat o oarecare divergenţă în sat, se gândeau să nu vină oameni care fură... După aceea au văzut că s-au integrat foarte bine. Chiar merg şi sătenii la ei, îi ajută, deci e bine. Chiar şi eu mă gândeam că o să fie ceva probleme, la un moment dat veniseră pe la mine şi au spus: domnu’ primar, ai cam gafat-o cu ăştia… Până la urmă au fost mulţumiţi", spune primarul.

Cele 12 case puse la dispoziţia noilor veniţi au fost puse la punct cu ajutorul sătenilor, iar lucrările au continuat după ce au apărut noii locatari. "Tuturor le-am dus apă, le-am dus ciment, care n-au avut posibilitatea, le-am dus un maistru de le-am făcut sobe, le-am făcut toate condiţiile", spune Constantin Nazare.

Potrivit primarului, noii săteni nu au statut de refugiaţi. "Ei nu pot fi consideraţi ca nişte refugiaţi, pentru că nu i-a alungat nimeni, au venit ei de bună voie. Ne înţelegem bine, mă cheamă pe la ei... Vorbim, bem o cafeluţă, dacă îi prind la masă, servesc masa", spune primarul.

Puţinii bărbaţi ajunşi în Conceşti s-au angajat în construcţii. Femeilor le este mai greu să muncească, mai ales dacă sunt mame singure cu mulţi copii. În week-end-uri, însă, merg să lucreze cu ziua la solariile de localitate. Altfel, primesc ajutoare de la primărie, care a organizat o crescătorie de porci care serveşte nevoilor persoanelor fără venituri.

"Avem aici o crescătorie, e mult spus, avem 80 de porci pe care îi creştem cu ajutorul social, porcii îi ducem la abatoarele din zonă şi o dată pe săptămână mergem la cei cu copii mulţi şi le ducem carne". Programul de populare a comunei a fost sistat, pentru moment, pentru că primăria nu mai are fonduri de achiziţionare de case. Cererile, însă, continuă să vină.

 

Jumătate din familiile aduse să populeze comuna din Botoşani sunt monoparentale – mame care au până la 9 copii. Minorii care au avut parte de taţi abuzivi au avut prioritate atunci când s-a luat decizia acordării unui adăpost.

 

84 de cereri noi au fost primite pentru mutare în Concenşti, aşteptând acum unda verde. 83 de persoane s-au mutat până acum.

 

"Sunt foarte mulţumit, parcul e plin, comuna nu e foarte mare, un număr în plus de 83 de persoane se cunoaşte, nu-i ca la un oraş mare" - Constantin Nazare, primar Conceşti

 

 

 

×
Subiecte în articol: satul Conceşti