x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum se tratează dependenţa de telefon

Cum se tratează dependenţa de telefon

18 Sep 2018   •   19:30
Cum se tratează dependenţa de telefon

Chiar dacă noua tehnologie a fost creată să ne simplifice viaţa, telefoanele mobile inteligente ne afectează sănătatea fără să ne dăm seama. Un studiu recent arată că un om dependent priveşte ecranul de cel puţin 33 de ori pe zi.

Conform cercetătorilor conduşi de profesorul David Greenfield  susţin că folosirea exagerată a telefonului mobil ne afectează coloana vertebrală, creierul, ochii, puterea de concentrare, memoria, orientarea în spaţiu şi metabolismul. Mai mult decât atât,  el alterează şi relaţiile intersociale devenind un tic în pauzele de conversaţie. Un semn alarmant ar trebui să fie ceea ce psihologii numesc sindromul telefonului-fantomă: simţi că telefonul sună ori vibrează în buzunar sau în geantă, dar când îl verifici, constaţi că nu nu ai niciun apel pierdut. Conform statisticilor, mai puţin de 89% din studenţii incluşi într-un experiment au simţit vibraţii inexistente ale telefoanelor mobile.

Un prim pas ar fi să dezactivezi toate aplicaţiile pe care le ai instalate şi nu le foloseşte prea des. Totodată, este important să puneţi o limită la utilizarea acestuia. Adică nu îl folosiţi la masă, la toaletă, în pub, la restaurant sau în parc. Atunci când sunteţi acasă uitaţi de el în dormitor, înainte de culcare sau trezire sau când vă jucaţi cu cei mici. Este important să găsiţi alte activităţi menite să vă distragă , cum ar fi joggingul sau alte sporturi. Încercaţi să folosiţi un cronometru atunci când alergaţi, un ceas deşteptător dimineaţa şi chiar şi (blasfemie) un MP3 player când ascultaţi muzică.

Un  simptom frecvent

Pentru posesorii de smartphone, există încă un semn al dependenţei: teama de a fi lăsaţi pe dinafară sau ceea ce psihologii americani numesc sindrom FOMO (engl. fear of missing out). Un dependent de telefon – şi de tehnologie, în general – se gândeşte în permanenţă la ce fac ceilalţi şi la lucrurile interesante pe care ar putea să le piardă. Şi pentru că nu vrea să le piardă, va rămâne conectat în permanenţă la reţelele de socializare şi va monitoriza activitatea celorlalţi în mediul virtual.

 

×
Subiecte în articol: dependenţa de telefon