x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Curățenie de sărbători: fără sicrie înșirate pe străzi

Curățenie de sărbători: fără sicrie înșirate pe străzi

de Mariana Zaharia    |    19 Dec 2019   •   11:56
Curățenie de sărbători: fără sicrie înșirate pe străzi

Autoritățile din Pitești nu mai vor să vadă în fața ochilor coroane, sicrie și alte obiecte funerare vândute acum chiar de pe trotuar. O decizie a Consiliului Local îi obligă pe toți cei care au magazine de profil să înnegrească geamurile și să își țină produsele expuse doar în interior. Hotărârea vine după ce în oraș au apărut zeci de afaceri de acest gen, iar mulți piteșteni s-au declarat îngroziți de imaginea coșciugelor

Hotărârea semnată, parafată și transmisă către afaceriștii din domeniu, a fost luată în ultima ședință pe 2019 a consilierilor locali din Pitești. Propunerea a venit din partea celui mai tânăr membru al Consiliului Local, Ionuț Olariu, care a văzut pe Facebook mai multe comentarii ale unor oameni ce spuneau că nu este în regulă să vadă sicrie pe trotuar. Aceste lucru nu se întâmplă doar în zona apropiată cimitirului din oraș, ci și în cartiere sau chiar în centrul oraşului.

Decizie luată după un sondaj pe Facebook

Viceprimarul Piteștiului, Sorin Apostoliceanu, cunoscut ca fiind foarte activ pe rețelele de socializare, a spus că, dacă ideea vine de pe Facebook, ar fi bine să facă sondajul tot acolo.

„Am lansat pe un grup de Facebook un sondaj legat de această problemă și am spus că dacă vor fi 1.000 de likeuri, atunci trecem la treabă. De ce 1.000? Pentru că Primăria Pitești s-a câștigat cu 11.000 de voturi și am zis să fie 10 la sută. La final, au fost 1.300 de aprecieri și multe comentarii. Odată decizia luată, îi putem amenda pe cei care nu o respectă”, spune vicele Sorin Apostoliceanu.

Afacere profitabilă

În Pitești, un municipiu cu puţin peste 150.000 de locuitori, există peste 100 de afaceri de acest gen. „Hotărârea îi vizează pe cei cu magazine funerare, dar și florăriile. Nu mai au voie cu sicrie în geam, dar nici florăriile cu coroane în vitrine sau în față, printre aranjamente florale.Trebuie să le comercializeze fără să fie la vedere. Pentru cei care vor încălca prevederile, amenzile sunt cuprinse între 500 lei și 1.000 lei. Dacă vrem o țară ca afară, trebuie să începem cu noi”, explică iniţiatorul acestei decizii, consilierul Ionuț Olariu. Însă, reprezentanții magazinelor sunt revoltați de hotărârea autorităţilor și caută acum o soluție legală să o conteste.

Nici rufele nu se mai usucă în public

În aceeași ședință, consilieri au decis și să desființeze toate bătătoarele de covoare și culmile de uscare a rufelor care sunt făcute pe domeniul public. Inspectorii Primăriei le vor căuta în tot orașul, iar apoi vor trimite adrese către asociațiile de proprietari. Toate vor fi dezafectate de către angajații ADP, iar cui îi va veni ideea să facă altele, va primi o amendă între 200 și 500 de lei. Deciziile referitoare la magazinele cu obiecte funerare, dar și la amplasarea bătătoarelor de covoare vor intra în vigoare în prima zi a lui 2020, iar de amenzi se vor ocupa polițiștii locali.

 

Deocamdată, nu există un regulament în domeniu, dar colegii mei lucrează la el și, când vor termina, vom avea și posibilitatea să îi închidem pe cei care vor continua să pună sicriele pe trotuar. Mie nu mi se pare normal. Multe sunt în zona Spitalului. Cum să te duci la spital și să vezi coșciuge?!”, spune vicele Sorin Apostoliceanu

Edilii din Pitești vor un alt aspect al orașului în 2020: geamurile acoperite la magazinele de pompe funebre.

 

 

 

 

×