x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Custodele Coroanei, la Arhivele Naţionale

Custodele Coroanei, la Arhivele Naţionale

de Monica Cosac    |    15 Feb 2019   •   10:08
Custodele Coroanei, la Arhivele Naţionale

Custodele Coroanei Române, Margareta, a fost în vizită, ieri, la Arhivele Naţionale ale României, prilej cu care a afirmat că îşi doreşte colaborarea cu specialiştii instituţiei pentru punerea în ordine a arhivei contemporane a Casei Regale. „Noi ne gândim că trebuie să punem puţin în ordine arhiva noastră. Ea este destul de bine ordonată, dar trebuie să avem şi o colaborare cu specialiştii”, a declarat Custodele la sfârşitul vizitei effectuate împreună cu principele Radu.

Arhiva contemporană a Casei Regale ar putea ajunge în posesia Arhivelor Naţionale. „Noi discutăm despre asta de câţiva ani. Dar, în primul rând, trebuie pusă în ordine, aşa am vorbit cu domnul director. S-o facem poate în această vară şi după aceea trebuie, poate, creată o structură specială pentru asta. Încă este în discuţie”, a mai adăugat Custodele Coroanei.

În timpul vizitei de ieri, Custodele Coroanei a răsfoit şi un caiet din jurnalul Reginei Maria şi s-a arătat surprinsă de modul în care suverana consemna evenimentele zilnice. „Scris de mână. Foarte detaliat. Nu ştiu cum a avut timp să scrie atât de mult în fiecare zi despre tot ce a făcut în timpul zilei. Vreau foarte mult să-l citesc. Am citit (n.r. - în exil) ceea ce s-a publicat. N-am ştiut că este scris atât de detaliat de mână. Fascinant”, a mai spus MS Margareta.

 

 

×