x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cutremur in Romania, duminică dimineaţa

Cutremur in Romania, duminică dimineaţa

03 Dec 2017   •   10:57
Cutremur in Romania, duminică dimineaţa

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la ora locală 3:49, potrivit Institutului Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

 

Seismul a avut loc la o adâncime de 85,5 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: Odobeşti (37 kilometri), Oneşti (47 kilometri), Panciu (42 kilometri), Tîrgu Ocna (52 kilometri) şi Focşani (51 kilometri).

În luna noiembrie, în România au avut loc 16 cutremure în zona seismică Vrancea şi în zona Transilvaniei, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,4 grade pe Richter, iar în octombrie s-au produs 6 cutremure de peste 3 grade pe Richter, două dintre acestea având magnitudinea de 4,2 grade pe Richter.

Cel mai mare cutremur din acest an s-a produs în data de 8 februarie, în judeţul Buzău, la ora 17:08, şi a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, seismul fiind resimţit şi la Bucureşti.

În 2016, în Vrancea, au avut loc două seisme cu magnitudini de 5,3 grade pe scara Richter, unul pe 24 septembrie, la ora locală 2:11, şi celălalt pe 28 decembrie, la ora locală 1:20, scrie agerpres.

×