x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Dan Antonescu: „Nu m-am dus nici măcar o zi la muncă!”

Dan Antonescu: „Nu m-am dus nici măcar o zi la muncă!”

de Diana Scarlat    |    26 Mar 2019   •   10:24
Dan Antonescu: „Nu m-am dus nici măcar o zi la muncă!”

Cei mai buni polițiști români, dar și procurori și psihologi criminaliști celebri, au participat ieri, de Ziua Poliției, la un eveniment în premieră. Fostul șef al Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei și adjunct DOS, Dan Antonescu, și comisar-șef Florin Șinca și-au lansat cărțile, la Centrul Cultural al MAI. Două cărți cu și despre polițiști, scrise din două perspective diferite, dar complementare: „Viața la Omoruri”, de Dan Antonescu, și ”Poliția Română - 1989-2019”, de Florin Șinca.

Marian Nazat, celebrul procuror, actual avocat, cunoscut și el ca scriitor și publicist, Csaba Kiss, unul dintre cei mai buni psihologi criminaliști din România, șeful Laboratorului de Psihologie Criminalistică din cadrul Poliției Capitalei, chestorul Gelu Drăjneanu, fost șef al DGIPI, Florian Eniță, desemnat Polițistul Anului, tot de la Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, sau chestorul Lucian Guran, fost șef al Poliției Capitalei – dar și fost coleg al lui Dan Antonescu și, desigur, personaj al cărții „Viața la Omoruri” -, sunt doar câțiva dintre cei mai importanți oameni ai legii care au participat la evenimentul organizat ieri, de „Ziua Poliției”, la București. „Orice polițist de la Omoruri, în cele din urmă, este și puțin criminalist, și puțin criminolog, dar, mai presus de orice, este căutătorul neobosit al adevărului, este în slujba dreptății, cu sacrificiul de sine și, uneori, cu propria viață. Pe Dan Antonescu îl cunosc personal. M-am bazat pe el și pe echipa lui de profesioniști”, a declarat Gelu Drăjneanu. „Așa cum spunea Confucius, dacă îți găsești o meserie care-ți place, n-ai să mergi la muncă nicio zi în viața ta. Eu n-am fost la muncă, timp de mai bine de 20 de ani, ci am fost acolo unde mi-a plăcut”, a explicat, pe scurt, Dan Antonescu, subiectul cărții lansate ieri, „Viața la Omoruri”. Din partea fostului procuror și coleg de anchete, Marian Nazat, Dan Antonescu a primit aprecieri, ca de la scriitor la scriitor. „l-am cunoscut pe Dan Antonescu în 1990. Am lucrat împreună vreo șapte ani. Ne-am cunoscut într-o cameră devenită mitică, prin cartea pe care a lansat-o – camera 222. Este o cameră celebră. Nu am bănuit atunci că Dan Antonescu este nu numai un „copoi” – în sensul bun al cuvântului – ci este și un condeer. Dacă aș fi știut, l-aș fi pus să scrie toate procesele verbale”, a spus Marian Nazat.

I-aș fi recomandat să numească această carte „Viețaș la Omoruri”, pentru că, deși s-a pensionat de zece ani, continuă să-l pasioneze și să comenteze toate crimele, în presă.

Marian Nazat, fost procuror, actual avocat

 

×
Subiecte în articol: Dan Antonescu