Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În România, mai mult de două milioane de oameni suferă de o tulburare psihică, iar datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că numărul acestora este în creştere. Având în vedere că normele Legii Sănătății Mintale sunt foarte vechi, de multe ori pacienţii afectaţi de o boală psihică, aflaţi într-o stare de agitaţie avansată, ajung din ambulanţă în stradă şi pot deveni un pericol pentru societate. Pe de altă parte, protocoalele privind internarea nevoluntară sunr rar respectate, ajungându-se la încălcarea drepturilor individului.
Înainte de începuturile psihiatriei, oamenii cu boli ale minții erau trimiși în închisori și ajungeau să-și sfârșească zilele încarcerați. Era singura metodă pe care societatea o știa pentru a se ocupa de aceste cazuri, de a le scoate în afara ei, de a izola boala și bolnavii psihic, văzuți ca persoane neaderente la norme și potențiali factori perturbatori. Chiar dacă au trecut sute de ani de atunci, în România situaţia persoanelor care nu pot decide pentru ele dacă acceptă internarea într-un spital de specialitate este dezastruoasă.
Psihiatrul Gabriel Diaconu spune că normele practicate în spitalele autohtone încalcă fraudulos drepturile omului. „Dacă un pacient dispare dintr-un spital de psihiatrie din România, conform normelor, în opt ore este externat. Acesta este o încălcare gravă a drepturilor omului. Eu sunt unul dintre medicii care promovează discuția despre un singur lucru din Legea Sănătății Mintale, anume un cuvânt: iminent sau periculos. Adică, natura internării nevoluntare (împotriva voinţei pacientului ) se referă la pericolul pe care persoana respectivă îl poate avea asupra altora sau a propriei persoane. Asta în condițiile în care este aproape imposibil să cuantifici iminența. Lucrez în practica privată în regim ambulator. Și am avut situații în care am chemat ambulanța pentru pacienți care erau într-o stare teribilă de agitație, suicidari, agresivi sau violenți. În mod normal, natura iminenței nu ar trebui să se măsoare în violență. Vorbim despre internarea nevoluntară dincolo de ce înseamnă strict parcursul bolnavului de la momentul în care a venit, l-a luat ambulanța și ajunge la spital. Un pacient nu poate fi ținut legat mai mult de 20 de minute", declară specialistul.
Din ambulanţă, în stradă
Cele mai grave probleme sunt în ambulanţă şi la camera de gardă. Pacienţii pot ajunge doar în câteva clipe în stradă pentru că sunt agitaţi sau violenţi, sau, odată ajunşi la triaj, în lipsa unui specialist care să îi diagnosticheze, bolnavii sunt legaţi sau sedaţi de persoanalul spitalului. „Există zile în care avem pacienți în stare gravă, sunăm la 112 și ne confruntăm cu următoarele probleme. Vine o asistentă într-o ambulanță tip B2, asta dacă nu știi ce să ceri, și te întreabă: Şi eu ce fac cu omul ăsta. Și tu îi spui că ai vrea să îl trimiți la Obreja. Nu ți-l iau, îți spun: lasă-mă, domnule, cu nebunii tăi. Și dacă ți-l ia, până la camera de gardă se mai întâmplă ceva. Pentru că ambulanțele noastre nu sunt dotate cu două lucruri: protocoale care să respecte demnitatea individului şi personal care să ştie ce are făcut. Uneori ți-l adoarme pe drum, alteori ți-l lasă la primul semafor dacă face scandal. Șoferul îl dă jos, nu medicul. Și apoi se ajunge la camera de gardă, iar acolo este consultat de un medic care vede 120 de pacienți pe zi. Dacă este vineri după masă, noi știm din experiență că, atunci când avem un pacient nevoluntar peste weekeed, el rămâne până luni la camera de gardă, nu sunt distribuiți pe secţii. Atunci când un pacient care amenință că își omoară mama, o rezidentă de la Obreja nu își bate capul cu el și îl externează, apoi îi vedem la știri că a comis o crimă sau un viol”, explică Diaconu.
"Psihiatria românească are în spate multă inerţie. Spitalele au tifoane şi cordoane să lege pacientul, care este injectat şi sedat de o asistentă care mai apoi îl întreabă cine este"
Gabriel Diaconu, psihiatru
