x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Europa ne trimite bani pentru combaterea sărăciei din 7 în 7

Europa ne trimite bani pentru combaterea sărăciei din 7 în 7

de Cristian Anton    |    06 Mai 2019   •   08:30
Europa ne trimite bani pentru combaterea sărăciei din 7 în 7
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Uniunea Europeană (UE) va acorda pachete cu ajutoare alimentare şi produse de igienă pentru mai puţin de 1,2 milioane de persoane defavorizate şi marginalizate din ţara noastră, în condiţiile în care numărul săracilor din România este de cel puţin patru ori mai mare. Astfel, dacă autorităţile române vorbesc despre 4,6 milioane de săraci, instituţiile europene avansează o cifră de peste 7 milioane. Practic, cele mai multe dintre persoanele defavorizate nu vor primi ajutoarele de la UE. Intermediarul acestui proiect, Ministerul Fondurilor Europene, a organizat o licitaţie uriaşă, de peste 1,2 miliarde de lei.

 

Autorităţile au lansat pe 19 aprilie 2019 licitaţia pentru „achiziţie de pachete cu ajutoare alimentare şi pachete cu produse de igienă, inclusiv transport la punctele de distribuţie ale primăriilor/unităţilor administrativ teritoriale în cadrul POAD 2018- 2021”. Valoarea totală estimată a achiziţiei se ridică la 1.205.305.711,68 lei, fără TVA, echivalentul a circa 260 de milioane de euro, iar termenul limită de depunere a ofertelor este 29 mai 2019. Proiectul presupune „furnizarea unui număr de 7.133.112 pachete cu ajutoare alimentare în perioada 2018- 2021, pentru un număr de 1.188.852 beneficiari finali”, iar obiectivul „constă în creşterea calităţii vieţii prin internsificarea sprijinului de care beneficiază persoanele dezavantajate/marginalizate”.

Ce conţin pachetele

Potrivit caietului de sarcini, valoarea maximă a unui pachet cu produse alimentare este de 162,98 lei. Un pachet va conţine câte un kilogram de făina albă, mălai, zahăr şi orez, 400 de grame de paste făinoase, un litru de ulei, conserve de carne de vită, porc şi pateu de ficat de porc, compot de fructe, gem de fructe simplu şi dietetic. Pe de altă parte, pachetul cu produse de igienă are o valoare maximă de 34,94 lei şi conţine cinci periuţe de dinţi, pastă de dinţi, săpun lichid, şampon copii, şampon adulţi şi detergent de rufe 

Defavorizaţii defavorizaţi

Programul pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) a beneficiat de un fond de 518,8 milioane de euro pentru perioada 2014- 2020, din care contribuţia UE a fost de 85%. Calculul UE, care a decis să trimită în România ajutoare alimentare pentru nici 1,2 milioane de români, este în contradicţie flagrantă cu statisticile oficiale referitoare la numărul de săraci din ţara noastră. Astfel, dacă Institutul Naţional de Statistică (INS) contabiliza pentru anul 2017 un număr de 4,6 milioane de români săraci, Eurostat a „plusat” pentru aceeaşi perioadă cu o estimare aproape dublă.

 

7 milioane de români sunt săraci, adică 45,7% din populaţie, potrivit datelor Eurostat

În aceste condiţii, putem vorbi de o defavorizare şi marginalizare chiar în rândul celor defavorizaţi şi marginalizaţi, din moment ce, în cel mai bun caz, doar un sfert din săracii României vor primi de la UE ajutoare alimentare.  

Situaţie dramatică

O treime din copiii şi tinerii sub 18 ani sunt sub pragul de sărăcie, arată INS, în timp ce Eurostat susţine că unul din cinci români nu-şi poate plăti nici facturile. Sărăcia este distribuită inegal pe teritoriul țării. Cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în regiunile Nord-Est şi Sud-Vest Oltenia (33,4%) şi Sud-Est (29,6%), iar cea mai mică în Bucureşti- Ilfov (6,1%). 

 

Majoritatea săracilor din ţara noastră au fost scoşi de UE de pe lista persoanelor care beneficiază de ajutoare alimentare

×