x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Drectorul DSP București: Vaccinarea copiilor ar fi bine să fie făcută de grădinițe și școli

Drectorul DSP București: Vaccinarea copiilor ar fi bine să fie făcută de grădinițe și școli

11 Feb 2017   •   15:30
Drectorul DSP București: Vaccinarea copiilor ar fi bine să fie făcută de grădinițe și școli
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, dr. Cristina Pelin, a susţinut, marţi, la şedinţa Colegiului prefectural, că ar fi de preferat ca vaccinarea copiilor să fie asigurată de şcoli şi grădiniţe, aşa cum s-a întâmplat până în 2015, şi nu de către medicii de familie. 

"Cel mai bine ar fi, totuşi, ca vaccinarea să fie preluată, cum a fost şi până acum, de şcoli şi grădiniţe, astfel încât să avem o evidenţă clară a copiilor care au fost vaccinaţi, care trebuie vaccinaţi. Şi nouă ne-a îngreunat foarte mult munca, din cauză că sunt o mie de medici de familie la nivelul municipiului Bucureşti. (...) Nici pentru noi nu e benefic, nici pentru copiii din Bucureşti nu e benefic", a explicat ea. 

Cristina Pelin a menţionat că în acest moment Direcţia de Sănătate Publică nu mai are o evidenţă clară a copiilor vaccinaţi, deoarece o parte dintre medicii de familie fac raportările necesare în Registrul electronic de vaccinări, iar alţii nu. Pe de alte parte, DSP nu are pârghii pentru a-i sancţiona pe cei care nu raportează vaccinările. 

La rândul său, Marian Banu, reprezentant al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a apreciat că şcoala "este instituţia cea mai bună pentru a asigura vaccinarea". 

Potrivit lui Adrian Călugăru, inspector-şef DSP, în perioada 2015 - 2016 au existat anumite dificultăţi din acest punct de vedere. 

"2015 - 2016 a fost anul în care aceşti copii de vârstă şcolară au făcut vaccinul la medicul de familie. Nu putem noi să îi ordonăm, să îi dirijăm pe medicii de familie, dar au fost dificultăţi, în sensul în care poate că nu i-au luat în evidenţă, poate nu au fost destul de atenţi, că au şi copii de cinci - şapte ani, de opt ani. Erau obişnuiţi ca aceşti copii să fie vaccinaţi la şcoală. Sigur, a trebuit în 2015, în 2016 să intensificăm mesajele, anunţurile. Avantajul nostru este că există un Registru naţional de vaccinări, în care noi putem să vedem dacă au fost sau nu vaccinaţi copiii respectivi. Pentru ca un program naţional de vaccinare să fie eficient, el trebuie să cuprindă aproape 97-98% din copiii eligibili, adică dintre copiii cărora li se adresează vaccinul. Altfel, există riscul ca un copil, chiar vaccinat fiind, să se îmbolnăvească şi el", a precizat Adrian Călugăru. 

El a menţionat că în 2016, în Bucureşti, au fost administrate 168.070 de doze de vaccin în cadrul Programului Naţional de Vaccinare. 

În ceea ce priveşte epidemia de rujeolă, Călugăru a precizat că la ora actuală, la nivel naţional, există 2.357 de cazuri, iar 15 dintre acestea s-au soldat cu decese. Unul dintre aceste decese s-a înregistrat în Bucureşti, fiind vorba de un copil în vârstă de 11 luni. În Capitală au fost înregistrate 19 cazuri de rujeolă. AGERPRES

×