x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Elevii români, printre fruntaşi la studiul limbilor străine

Elevii români, printre fruntaşi la studiul limbilor străine

de Monica Cosac    |    26 Sep 2017   •   14:35
Elevii români, printre fruntaşi la studiul limbilor străine
Sursa foto: Vicheslav/Getty Images/iStockphoto

Aproape toţi elevii români (98,3%) din învăţământul primar studiau în 2015 cel puţin o limbă străină, arată datele publicate, ieri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Acest procent plasează România printre primele ţări europene în ceea ce priveşte studiul limbilor străine.

Aproape 19 milioane de elevi de școală primară din Uniunea Europeană (respectiv 84% din numărul total de şcolari de la acest nivel) studiau cel puţin o limbă străină în 2015, iar un milion dintre aceștia (aproximativ 5%) învățau două limbi străine sau mai mult, potrivit Eurostat.

Cei mai studioşi sunt copiii din Cipru, Luxemburg, Malta și Austria, ţări în care toţi elevii din învăţământul primar (100%) învăţau în 2015 o limbă străină. Aceste state sunt urmate de: Croaţia (99,9%), Spania (99,4%), Franţa (99,2%), Italia (98,6%), România (98,3%) şi Polonia (97,6%).

La polul opus, se află patru state europene în care mai puțin de jumătate dintre elevi au studiat o limbă străină: Portugalia (35,4%), Belgia (36,7%), Olanda (42,9%) și Slovenia (49,8%).

La nivel UE, engleza este de departe cea mai populară limbă străină studiată în învățământul primar, fiind învățată de 17,5 milioane de elevi (83,5%). Aceasta este urmată de franceză (studiată de 4,8% dintre elevii europeni), germană (3,9%), spaniolă (0,6%), rusă (0,3%) și italiană (0,2%).

Datele Eurostat mai arată, de asemenea, că în 2015, aproape toți copiii din învățământul secundar învățau cel puțin două limbi străine în Luxemburg (83,7%) şi mai puțin de jumătate dintre elevi învățau o limbă străină în Portugalia, Belgia, Olanda și Slovenia.

În România, engleza este cea mai studiată limbă străină. Opt din zece elevi din învățământul primar fac engleza, în timp de franceza este studiată doar de 15,2% dintre aceştia.

Statisticile publicate de Eurostat marchează Ziua Europeană a Limbilor, celebrată în fiecare an în data de 26 septembrie.

×
Subiecte în articol: limbi straine elevi