x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Elevii slabi nu au fost lăsați să dea bacul în vară

Elevii slabi nu au fost lăsați să dea bacul în vară

de Mariana Zaharia    |    22 Aug 2018   •   11:00
Elevii slabi nu au fost lăsați să dea bacul în vară
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Părinții elevilor de la un liceu din Argeș au dezvăluit faptul că tinerii cu rezultate slabe la simularea examenului de bacalaureat au fost sfătuiți de cadrele didactice să se înscrie doar la sesiunea din toamnă. Astfel, elevii cred că au mai multe șanse să treacă, iar profesorii nu încarcă procentul de non-promovabilitate. Nimeni nu a făcut o plângere oficială pe ideea că sistemul oricum ar fi deja corupt și nu se vor lua măsuri. Reacția Inspectoratului Școlar a venit imediat și a fost negată o asemenea situație, dar părinții spun că șefii nu știu ce se întâmplă, de fapt, în teritoriu.

 

Pe părinții care ni s-au plâns i-am găsit la porțile Liceului Astra din Pitești, unul dintre centrele din oraș la care s-a susținut examenul de toamnă. Erau veniți din comuna Vedea, iar copiii lor au fost elevi ai liceului din localitate și acolo au susținut simularea bacalaureatului. Oamenii recunosc că notele au fost slabe și că au înscris copiii doar la sesiunea din toamnă crezând că va fi mai ușor. „Mi-a spus că nu ia. Ăsta e adevărul, așa mi-a spus diriginta și atunci am acceptat să o înscriu doar în toamnă. Problema e că astfel de lucruri se întâmplă de ani buni, s-au întâmplat și la alte generații și mă mir că nu ați auzit până acum. Deci, fata mea nu a susținut Bac-ul în vară, ci a venit direct în toamnă pentru că ar fi stricat procentul de promovabilitate al liceului. Și asta nu e numai la noi. Se întâmplă, în special, în zonele de țară”, ne-a spus o mamă.

„Iese ca noi? Iese tot ca ei!”

Alături de ea, o alta povestește același lucru și, firesc, am întrebat-o de ce nu s-a plâns cuiva, în scris, oficial. Atunci a dat vina pe sistemul corupt și pe teama că poate copilul ei nu ar mai fi luat nici în toamnă. „Iese ca noi, domnișoară? Nu! Iese tot ca ei. Cui să mă plâng? M-a obligat să nu înscriu copilul în vară și acum am venit și eu cu el la examen, în toamnă. Sunt toți corupți, iar noi suntem de la țară. Și vă rog să nu mă dați în poză la ziar că nu vreau să mă vadă și să se răzbune”, ne-a spus părintele plin de furie.

Poziția Inspectoratului

Am întrebat la Inspectoratul Școlar Argeș care este poziția instituție in legătură cu cele relatate de părinții elevilor, iar existența unei astfel de situații a fost respinsă din start. „Gândiți-vă că noi în județ am avut cinci licee cu procent zero, adică niciun elev nu a luat examenul. Deci suntem destul de transparenți. În plus, sesiunea din toamnă, cel puțin până acum la limba română, a avut subiecte mai grele decât cea din vară”, ne-a spus Dumitru Tudosoiu, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Argeș.

×