x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Eticheta mersului pe stradă

Eticheta mersului pe stradă

17 Oct 2018   •   18:30
Eticheta mersului pe stradă
Sursa foto: Victor Stroe

În Cartea Bunelor Maniere scrie că atunci când mergi pe stradă trebuie să ai un aspect îngrijit, chiar dacă ieşirea este una de scurtă durată. Acest lucru înseamnă să fim curaţi, să purtăm haine decente, iar părul să ne fie pieptănat.

Există câteva gesturi pe care niciun om civilizat nu trebuie să le facă în spaţiul public. Spre exemplu, este nepoliticos să fumăm sau să mâncăm pe stradă, oricât de grăbiţi sau de înfometaţi am fi. De asemenea, este necivilizat să ne pieptănăm pe stradă, să ne curăţăm pantofii, să ne ridicăm ciorapii sau să ne împrospătăm machiajul. Un alt gest care nu trebuie făcut niciodată pe stradă este acela de a trage cu urechea la conversaţia unor persoane. De regulă, mergem pe stradă alături de o femeie sau de un bărbat. Dacă trotuarul se îngustează la un moment dat, dacă apare un pasaj sau dacă fluxul mare de pietoni ne obligă să ne despărțim de însoțitorul nostru politețea ne cere să ținem seama de câteva reguli elementare : femeia trece înaintea bărbatului, vârstnicul înaintea tânărului, superiorul înaintea subalternului. Există și unele excepții când procedăm invers – la o traversare periculoasă, bărbatul își protejează însoțitoarea și trece în fața ei întinzindu-i mâna pentru a o sprijini. Totodată, un bărbat trebuie să-i ofere ajutorul unei femei necunoscute. Dacă este nevoie – pe o stradă taiată de șanțurile unor lucrări publice, în cazul unei ploi torențiale bărbatul nu va trece nepăsător pe lângă o doamnă care se află în impas.

Alte reguli importante

Dacă suntem în grup, să avem grijă să nu ocupăm tot trotuarul ca și cum ne-ar aparține. Nu putem merge alături mai mult de trei persoane. O altă situație: când o femeie va fi încadrată de doi bărbați, cel mai în vârstă va sta în dreapta ei. În schimb, într-un grup de trei, doua femei vor încadra un bărbat, locul din dreapta acestuia fiind ocupat de cea mai în vârstă. Dacă este vorba despre trei femei sau trei bărbați, persoana mai importantă sau mai în vârstă va ocupa locul din mijloc.

De regulă locul doamnei este în partea dreaptă a bărbatului, tot din dorința de a o proteja, căci bordura străzii e mai aproape de el. Dacă vitrinele, de pildă, se află tot pe dreaptă, ea le va putea privi nestingherită. Dacă însa acestea sunt pe stânga, cei doi își vor schimba locurile, de dragul doamnei care nu rezistă niciodată ispitei de a fi la curent cu moda.

×
Subiecte în articol: mersul pe strada