x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Europenii nu mai vor oră de vară

Europenii nu mai vor oră de vară

31 Aug 2018   •   13:28
Europenii nu mai vor oră de vară

Comisarul european pentru Transporturi, Violeta Bulc, a prezentat vineri, rezultatele unei consultări publice derulată în Uniunea Europeană care arată că 84% dintre respondenţi sunt în favoarea renunţării la schimbarea orei de două ori pe an, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. 

În cadrul acestei consultări online, care s-a desfăşurat în perioada 4 iulie-16 august 2018, au fost primite 4,6 milioane de răspunsuri din toate cele 28 de state membre, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul unei consultări publice a Comisiei. 

"Mesajul este foarte clar: 84 % dintre respondenţi doresc să nu se mai schimbe ora. Vom acţiona acum în consecinţa şi vom elabora o propunere legislativă adresata Parlamentului European şi Consiliului, care vor decide împreună" a declarat comisarul european pentru Transporturi, Violeta Bulc. 

De asemenea, rezultatele preliminare ale consultării arată că peste trei sferturi (76%) dintre respondenţi consideră că schimbarea orei de două ori pe an este o experienţă "foarte negativă" sau "negativă". Printre motivele pentru care respondenţii doresc renunţarea la schimbarea orei se afla consideraţii legate de impacturile negative asupra sănătăţii, de creşterea numărului accidentelor rutiere şi de lipsa economiilor de energie. 

Consultarea publică referitoare la sistemele de schimbare a orei a fost organizată de Comisia Europeană ca parte a evaluării pe care o desfăşoară în privinţa actualului sistem de schimbare a orei în Europa. De asemenea, consultarea a urmat adoptării de către Parlamentul European a unei rezoluţii în februarie 2018, precum şi solicitărilor statelor membre. 

În urma consultării publice, Comisia va elabora o propunere adresata Parlamentului European şi Consiliului, în vederea modificării sistemului actual de schimbare a orei. 

Începând din 1996, toţi europenii îşi mută ceasurile cu o ora înainte în ultima duminica din martie şi cu o ora înapoi în ultima duminica din octombrie. Scopul normelor UE nu a fost armonizarea regimului orar în UE, ci rezolvarea problemelor generate, în special în sectorul transporturilor şi în cel al logisticii, de aplicarea necoordonată a schimbărilor orei de-a lungul anului. În paralel cu sistemul orei de vară în Uniunea Europeana, statele membre au trei zone de fus orar sau ore standard. Decizia privind ora standard ţine de competenţa naţională. AGERPRES

×