x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Europol avertizează asupra creșterii infracționalității pe timpul pandemiei cu coronavirus

Europol avertizează asupra creșterii infracționalității pe timpul pandemiei cu coronavirus

27 Mar 2020   •   12:17
Europol avertizează asupra creșterii infracționalității pe timpul pandemiei cu coronavirus

Infracțiunile au crescut îngrijorător de la declanșarea pandemiei cu coronavirus întrucât infractorii şi grupările de crimă organizată îşi adaptează rapid metodele la noua conjunctură, atrage atenţia Europol, într-un raport publicat la Haga, potrivit dpa.

Anchetatorii au identificat înmulţirea cazurilor de cibercriminalitate, fraude, furturi şi falsificări.

Raportul arată o creştere considerabilă a vânzărilor de articole contrafăcute, printre care măşti de protecţie, geluri dezinfectante şi medicamente.


În martie au fost confiscate aproximativ 34.000 de măşti chirurgicale contrafăcute, într-o operaţiune la nivel global împotriva medicamentelor contrafăcute, printre care se numără antivirale, antipaludicul chlorchină şi vitamine.

'Astfel de activităţi infracţionale pe timpul unei crize sanitare sunt deosebit de periculoase şi pot ameninţa vieţile oamenilor', a subliniat directorul Europol, Catherine De Bolle.

Instituția avertizează şi asupra infractorilor cibernetici, mai ales având în vedere că mulţi oameni lucrează de la domiciliu, unde conexiunile de date şi reţelele sunt mai puţin sigure.

Europol anticipează o creştere rapidă a cazurilor de fraudă. 'Escrocii îşi adaptează foarte rapid metodele obişnuite şi exploatează temerile şi îngrijorările victimelor în timpul crizei'.

×
Subiecte în articol: coronavirus infractionalitate europol