x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Exerciţiu demonstrativ în Gara de Nord, organizat de Poliţia Română pe 30 mai

Exerciţiu demonstrativ în Gara de Nord, organizat de Poliţia Română pe 30 mai

27 Mai 2017   •   14:05
Exerciţiu demonstrativ în Gara de Nord, organizat de Poliţia Română pe 30 mai
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Poliţia Română organizează marţi, 30 mai, un exerciţiu demonstrativ în Gara de Nord din Capitală şi în perimetrul exterior al acesteia, a informat sâmbătă IGPR. 

Tema acestui exerciţiu este modul în care poliţiştii intervin în cazul unui apel prin care se transmite o ameninţare cu dispozitive explozive improvizate. 

Exerciţiul va avea loc în intervalul orar 11.00 - 13.00, iar autorităţile le recomandă cetăţenilor să nu intre în panică şi să respecte indicaţiile poliţiştilor şi ale celorlalte forţe aflate la faţa locului. 

Pe timpul desfăşurării exerciţiului, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Bulevardul Dinicu Golescu, în Piaţa Gării de Nord şi pe Calea Griviţei. 

De asemenea, accesul în Gara de Nord va fi restricţionat la intrarea "Coloane", precum şi în interiorul acesteia, în zona dintre intrarea "Coloane" şi "Biroul Informaţii", pe ambele culoare. 

În exerciţiu sunt angrenaţi poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Direcţiei Poliţiei Transporturi, Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, dar şi angajaţi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov şi Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti. De asemenea, vor participa reprezentanţi din cadrul SRI, DIICOT, Regionala CFR Bucureşti şi Autoritatea Feroviară Română.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: exerciţiu gara de nord poliţia romănă