x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Facebook a interzis vânzarea grupurilor de utilizatori

Facebook a interzis vânzarea grupurilor de utilizatori

05 Dec 2018   •   17:00
Facebook a interzis vânzarea grupurilor de utilizatori

Facebook a interzis vânzarea drepturilor de administrator pentru grupuri. Conform BBC, au existat mai multe incidente în care conducătorii unor grupuri au primit oferte să-și vândă paginile.

Luna trecută, aproape toți cei 25.000 de membri ai unui grup din Vestul Londrei l-au părăsit în semn de protest. Acesta a fost vândut de persoana care era administrator.

Un cumpărător a spus că lumea achiziționează aceste grupuri pentru promovare. Ei mai vând și spațiu publicitar neoficial.

Facebook spune că practica se încadrează la secțiunea „spam” din regulile sale, chiar dacă nu există vreun articol specific pe această temă.

„Nu permitem oamenilor să vândă privilegii pe Facebook, adică roluri de administrator sau spațiu publicitar pe o pagină sau într-un grup.”

„Am șters contul care ne-a fost semnalat de BBC în noiembre și rugăm comunitatea să ne spună când astfel de cazuri se întâmplă, pentru a acționa imediat” a spus un reprezentat Facebook.

Grupurile sunt înființate de membrii site-ului de socializare în mod voluntar.

Membrii le folosesc de obicei pentru a discuta probleme locale, pentru a vinde sau cumpăra obiecte căutate și pentru a distribui evenimente care urmează.

 

×
Subiecte în articol: facebook grupuri utilizatori