x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Fiscul vrea din nou contractele de închiriere înregistrate

Fiscul vrea din nou contractele de închiriere înregistrate

25 Oct 2018   •   19:30
Fiscul vrea din nou contractele de închiriere înregistrate

Fiscul pregătește modificări în ce privește procedura de înregistrare a contractelor de chirie, după ce o ordonanță din luna martie a Guvernului a eliminat obligația ca aceste acte să fie înscrise în cazul persoanelor fizice. Înregistrarea este, însă, o condiție legală pentru ca respectivul contract să aibă titlu executoriu, iar modificările procedurale vizate acum de ANAF vor acorda posibilitatea de a înregistra documentele persoanelor care doresc să aibă un astfel de contract executoriu.

În lipsa înregistrării la ANAF, contractul nu mai are titlu executoriu, iar executarea chiriașului care nu achită sumele prevăzute de contract este posibilă doar după ce o instanță dospune executarea, scrie profit.ro. Prin prezentul proiect de ordin se propune aprobarea procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune la organul fiscal central competent, a modelului și conținutului formularului. Conform articolului 1.798 din Codul civil (Legea nr.287/2009), contractele de locațiune încheiate prin înscris sub semnătură privată, care au fost înregistrate la organele fiscale, constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele și în modalitățile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege. Pentru aplicarea acestei prevederi, ANAF a emis în 2012 un ordin pentru a aproba procedura de înregistrare a contractelor de locațiune la organul fiscal central. Pentru persoanele fizice, care aveau calitatea de locator (cel care închiriază), procedura anterioară avea în vedere și prevederile Codului fiscal care, până la data de 23 martie 2018, instituia obligația persoanelor fizice cu venituri din cedarea folosinței bunurilor de a înregistra contractul încheiat între părți la Fisc. O Ordonanță de Urgență a Guvernului (18/2018), din luna martie, a eliminat din Codul fiscal obligația persoanei fizice care obține venituri din cedarea folosinței bunurilor de a înregistra contractele la ANAF.

"Ca urmare, este necesară actualizarea procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune la organul fiscal central competent. Astfel, prin prezentul proiect de ordin se propune aprobarea: procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune la organul fiscal central competent; modelului și conținutului formularului", potrivit proiectului de ordin al ANAF.



 

 

×
Subiecte în articol: contracte inchiriere