x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Florina Cercel, condusă pe ultimul drum

Florina Cercel, condusă pe ultimul drum

de Theodora Şutiu    |    02 Aug 2019   •   08:51
Florina Cercel, condusă pe ultimul drum

Sicriul cu trupul neînsufleţit al celebrei actriţe Florina Cercel a fost coborât ieri, pe scările Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), în aplauzele a peste 100 de persoane, colegi din teatru, dar şi admiratori care au ţinut să îi aducă artistei un ultim omagiu.

Florina Cercel a fost înmormântată pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu Ortodox din Bucureşti. Colega sa, actriţa Carmen Tănase, a vorbit despre dispariţia Florinei Cercel: „Ne-am cunoscut la filmările de la «Inimă de ţigan». M-a înconjurat cu foarte multă atenţie, ceea ce era onorant pentru mine. Sunt 15 ani de atunci. A fost omul pe care m-am sprijinit de câte ori am avut nevoie şi a sprijinit pe oricine a avut nevoie. Florina era o forţă. O simt în continuare lângă mine. O să-mi fie mai greu când o să simt să pun mâna pe telefon şi nu o să mai am cum să o sun. Ea nu concepea să nu mai urce pe scenă. Florina a luat momentele vieţii aşa cum au venit”. Actriţa, care suferea de mai mulţi ani de cancer pulmonar, a murit, marţi, în locuinţa sa din Bucureşti. 

 

 

×
Subiecte în articol: florina cercel