x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Focuri de armă trase în Craiova după o coliziune în trafic

Focuri de armă trase în Craiova după o coliziune în trafic

28 Iul 2018   •   08:42
Focuri de armă trase în Craiova după o coliziune în trafic

Un bărbat a ajuns la spital cu o plagă împuşcată la antebraţul stâng, în urma unei coliziuni care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă între două autoturisme, pe o stradă din Craiova, un pasager al uneia dintre maşinile implicate trăgând cu un pistol trei focuri asupra celuilalt autovehicul. 

 

Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii au fost sesizaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că pe o stradă din Craiova au fost trase focuri de arma, iar oamenii legii ajunşi la faţa locului au identificat un autoturism care prezenta avarii. 

"Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că şoferul maşinii respective s-ar fi şicanat în trafic cu un alt conducător auto, între cele două vehicule având loc o coliziune. După coliziune, unul dintre pasagerii unuia dintre autoturisme ar fi tras cu un pistol trei focuri de armă către cealaltă maşină. În urma incidentului, unul dintre cei care se aflau în autovehiculul abandonat s-a deplasat la spital pentru îngrijiri medicale, având o plagă împuşcată la antebraţul stâng, acesta fiind în afara oricărui pericol", au precizat reprezentanţii biroului de presă al IPJ Dolj. 

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovire sau alte violenţe. IPJ Dolj a mai precizat că există un cerc de bănuiţi, la acest moment poliţiştii efectuând verificări în vederea depistării acestora. 

Tot în noaptea de vineri spre sâmbătă, în afara sediului Secţiei 2 Poliţie Craiova, unde se aflau rudele persoanei împuşcate, ar mai fi avut loc un incident: doi bărbaţi, care nu aveau legătură cu primul eveniment şi care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, au proferat injurii şi expresii jignitoare la adresa acestora, fără un motiv concret şi au fost aruncate sticle în direcţia persoanelor respective, fără a exista însă victime. Cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul secţiei unde le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice. AGERPRES

×