x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Gabriela Firea va anunța decizia finală cu privire la vinieta Oxigen

Gabriela Firea va anunța decizia finală cu privire la vinieta Oxigen

21 Feb 2020   •   14:15
Gabriela Firea va anunța decizia finală cu privire la vinieta Oxigen
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Autoturismele din București care au mai puțin de Euro 4 vor plăti vinieta Oxigen iar cele sub Euro 3 nu vor mai avea acces în centrul Capitalei. În plus, și mașinile cu Euro 4 vor plăti taxa din 2021. Sumele variară de la 500 la 1.900 de lei pe an, în funcție de gradul de poluare. 

Cu toate astea, primarul general Gabriela Firea a declarat că a primit până în prezent peste 15.000 de mesaje pe Facebook de la persoane care solicită desființarea acesteia. 

Ea a precizat că opiniile locuitorilor Capitalei vor fi primite în continuare atât pe Facebook, cât și pe mailul oxigen@pmb.ro, iar datele vor fi prezentate luni, când edilul șef va anunța și decizia finală pe care o va lua cu privire la acest aspect. 

"Sunteți de acord cu interzicerea circulației mașinilor care poluează în centrul orașului și cu introducerea vinietei Oxigen pentru restul Bucureștiului ?, este întrebarea postată pe pagina de Facebook iar răspunsurile sunt așteptate până luni, 24 februarie. 

Potrivit unui amendament, mașinile non-euro, Euro 1 și 2 nu mai au deloc acces în București de la 1 ianuarie 2022, iar Euro 3 nu vor mai putea circula în oraș din 2024. Sunt exceptate de la plata taxei scuterele, motocicletele și mașinile care, deși au Euro 3, funcționează cu GPL, GNL și GNC.

 

×