x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Gara Regală, adunată cu fărașul

Gara Regală, adunată cu fărașul

de Mariana Zaharia    |    30 Aug 2018   •   09:00
Gara Regală, adunată cu fărașul

Nimeni nu vrea să se ocupe de reabilitarea Gării Regale din Curtea de Argeș. Locul unde a fost adus Regele Mihai în drumul spre Mânăstirea lui Manole, unde se odihnește acum, a fost scos la licitație de CFR Craiova pentru refacere a doua oară, dar zadarnic. Pentru ca monumentul istoric să aibă o față cât de cât decentă la funeralii, a fost acoperit acoperit cu un mesh care s-a rupt și așa a fost lăsat. Locul arată dezolant, iar puținii călători care așteaptă trenul stau afară, pe peron, pentru că este mereu închis.

Gara orașului regal Curtea de Argeș a fost dată în folosință pe 27 noiembrie 1898 și este opera arhitectului italian Giulio Magni și a inginerului român Elie Radu. Declarată monument istoric, Gara a fost în centrul atenției anul trecut, pe 16 decembrie, data la care  a fost înmormântat ultimul rege al României, Mihai I. Familii regale din mai multe țări s-au oprit aici pentru a participa la o parte a ceremoniei de înhumare pentru că locul a fost ultima oprire a trenului regal. De la Gară, sute de oameni au parcurs orașul pe jos spre Mănăsirea Curtea de Argeș. Atunci s-a pus problema clădirii care este degradată și cu care autoritățile s-ar fi făcut de râs, iar ca soluție de compromis, în două zile a fost acoperită cu un mesh care  respecta fațada în detaliu. De atunci, însă, „fațada” menită să ajute CFR-ul să scape de rușine a început să se rupă și așa a fost lăsată. Colțurile desprinse nu au mai fost ridicate de nimeni, iar interiorul este ținut sub cheie. Doar câțiva angajați de la Primărie mai pot fi văzuți prin  fața Gării atunci când mătură sau curăță iarba, iar de faptul că totul se duce de râpă scriu și site-uri al căror profil este să descrie obiective turistice din țara noastră. Probabil o fac pentru ca turiștii străini să nu fie dezamăgiți odată ajunși în aceste locuri. “Din cauza neglijenței autorităților, gara se găsește într-o avansată stare de degradare. Tencuiala de pe pereți este în multe locuri căzută, plouă prin acoperiș, ceasul Paul Garnier amplasat pe fațada dinspre peroane, asemănător celui din Gara Centrală din Paris, nu mai funcționează, maiestuosul candelabru de cristal care lumina sala de așteptare, încăpere în care se țineau odinioară cele mai frumoase baluri ale acelor vremuri, a fost transferat la Regionala CFR Craiova, Gara din Curtea de Argeș pierzând astfel un element decorativ excepțional”, scrie Wikipedia la descriere. 

Scoasă la licitație a doua oară

Lucrările de reabilitare au fost scoase din nou la licitație, după ce la prima încercare, de anul trecut, dar nu s-a înscris nimeni. Termenul pus acum de CFR expiră peste trei săptămâni și deocamdată este aceeași situație: nicio firmă înscrisă. Singurii care au mai încercat să facă ceva au fost reprezentanții Primăriei, care au cerut Căilor Ferate să le dea clădire în administrare și să îi lase pe ei să se ocupe, dar au fost refuzați. „Le-am pus problema anul trecut înainte de înmormântare și au refuzat spunând că deja este scoasă la licitație. Acum au scos-o a doua oară, dar fără rezultat și am de gând să îi sun din nou. Noi am vrea să investim, dar la momentul actual nu ne permite legea. Trebuie să fie a noastră, lucru pe care CFR-ul îl refuză”, ne-a spus Constantin Panțurescu, primarul municipiului Curtea de Argeș

Autoritățile locale spun că unul dintre motivele pentru care nu licitează nimeni lucrarea este lipsa specialiștilor în restaurare. „Gara este o operă de artă și este nevoie de un restaurator, iar în România sunt foarte puțini disponibili. Muzeul Județean Argeș are, dar sunt prinși în foarte multe proiecte. Țara noastră ar avea nevoie de mai mulți astfel de specialiști care să lucreze cu firmele de construcții pentru monumentele istorice”, spune Ștefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Argeș.

 

 

×
Subiecte în articol: gara regală