x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Google+ se va închide în aprilie după ce informațiile a 52 de milioane de utilizatori au fost expuse

Google+ se va închide în aprilie după ce informațiile a 52 de milioane de utilizatori au fost expuse

10 Dec 2018   •   20:59
Google+ se va închide în aprilie după ce informațiile a 52 de milioane de utilizatori au fost expuse

Google a anunțat printr-o postare că își va închide rețeaua socială, Google+, conform Mirror. Anunțul a avut loc după ce compania a descoperit că informațiile unor utilizatori erau expuse. Eroarea a fost descoperită după un update.

O investigație este în desfășurare, dar Google a confirmat că 52.5 de milioane de utilizatori au fost afectați.

Google a spus că nu s-au găsit dovezi că datele au fost utilizate cu rea-voință, însă dezvoltatorii au avut teoretic acces la informații timp de 6 zile.

Într-o declarație, Google a spus: „Am determinat recent că unii utilizatori au fost afectați de un update din noiembrie care avea o eroare. Am descoperit eroarea după testarea noastră standard și am rezolvat-o în mai puțin de o săptămână”.

„Niciun terț nu ne-a compromis sistemul și nu avem nicio dovadă că dezvoltatorii de aplicații au avut acces la date sau le-au folosit în vreun fel.”

Compania a spus că va grăbi închiderea rețelei sociale, cel mai probabil în aprilie 2019. Accesul terților pentru a dezvolta aplicații va fi închis în următoarele 90 de zile.

Google a anunțat prima scurgere de date în octombrie. Atunci, se aștepta ca firma să închidă rețeaua în august 2019.

 

×
Subiecte în articol: google google+ aprilie 2019