x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Gradiniţe consolidate, în Sectorul 4

Gradiniţe consolidate, în Sectorul 4

de Monica Cosac    |    06 Dec 2019   •   07:47
Gradiniţe consolidate, în Sectorul 4

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a inaugurat, ieri, Grădinița „Înșir'te Mărgărite”, după finalizarea lucrărilor din cadrul campaniei de punere în siguranţă a unităţilor de învăţământ preşcolar ce funcţionau în clădiri cu risc seismic clasa I.

Edilul a precizat că, din cele 27 de grădiniţe care funcţionau în sectorul 4, 14 se găseau în spaţii cu risc seismic clasa I. „Astăzi ne găsim în această situaţie fericită în care niciun copil din grădiniţele din sectorul 4 nu mai învaţă într-o clădire cu risc seismic I”, a spus Daniel Băluţă, menţionând că s-a început „într-un ritm alert” şi consolidarea şcolilor din sectorul 4. Potrivit primarului, lucrările din cadrul campaniei au presupus consolidarea imobilelor, reabilitarea acestora, construcţii şi dotări speciale pentru obţinerea autorizaţiilor ISU şi a autorizaţiilor de funcţionare.

Suma totală pentru modernizarea imobilelor este de de 26 de milioane de lei, bani proveniţi din fonduri guvernamentale obţinute de la Ministerul Dezvoltării şi cofinanţare de la bugetul local. 

×