x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Grevă în toate spitalele din ţară

Grevă în toate spitalele din ţară

de Monica Cosac    |    16 Sep 2016   •   10:22
Grevă în toate spitalele din ţară
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Supăraţi că nu au ajuns la nicio înţelegere cu autorităţile, pe marginea salariilor personalului tehnic şi administrativ din spitale, sindicaliştii Federaţiei Sanitas au anunţat că, pe 31 octombrie, vor intra în grevă generală în toate unităţile medicale din ţară.

Discuţiile purtate, ieri, de liderii Federaţiei Sanitas cu ministrul Muncii, Dragol Pâslaru, şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, nu au rezolvat problema salarizării acelor categorii care au fost exceptate de la ordonanţa privind salariile bugetarilor, fiind vorba de personalul tehnic-administrativ (TESA) din spitale, angajaţii direcţiilor de sănătate publică (DSP), cei din medicina şcolară şi din asistenţă socială. “Am expus a mia oară revendicările pe care Federaţia Sanitas le are şi nemulţumirile apărute, toate solicitările venite din ţară. Din păcate, a fost mai mult o discuţie tehnică în care nu au venit cu date concrete”, a spus Marius Sepi, prim vicepreşedinte al Federaţiei Sanitas, după întânirea cu cei doi demnitari. Acesta a precizat că au stabilit un calendar de măsuri şi proteste

Prima acțiune de protest este prevăzută pentru data de 20 septembrie, când va fi organizat un pichet în fața sediului Ministerului Muncii. Pe 27 septembrie vor picheta Ministerul Finanţelor, pe 4 octombrie Ministerul Sănătăţii, iar pe 11 octombrie Parlamentul României. Sindicaliştii au anunţat, de asemenea, o grevă de avertisment de două ore, pen 19 octombrie, iar pe 31 octombrie grevă generală.

“Cu siguranţă o să avem discuţii în perioada care ne-a rămas la dispoziţie”, a spus ministrul Vlad Voiculescu, precizând că vor avea prioritate acele categorii din sistem care nu au beneficiat de ordonanţele 20/2016 şi 43/2016 privind salarizarea bugetarilor.

Pe 5 septembrie, ministrul Sănătăţii a afirmat că în octombrie ar urma o rectificare bugetară, context în care ar putea fi mărite şi veniturile asistenţilor medicali, ale personalului TESA şi ale angajaţilor DSP

×
Subiecte în articol: greva