x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Guvernul promite din nou „Borcanul de miere” pentru elevi

Guvernul promite din nou „Borcanul de miere” pentru elevi

de Monica Cosac    |    25 Sep 2019   •   11:00
Guvernul promite din nou „Borcanul de miere” pentru elevi
Sursa foto: Victor Stroe

Deşi este o idee despre care se discută de mai bine de 10 ani, fără să fi fost pusă vreodată în practică, proiectul prin care copiii vor primi miere la şcoală reapare pe agenda Guvernului. Potrivit declarației secretarului de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Daniel Botănoiu, începând cu 1 ianuarie 2020, elevii vor primi lunar câte un borcan cu miere. Oficialii din Ministerul Agriculturii motivează acest demers prin faptul că se dorește susținerea sectorului apicol autohton.

Ideea este mai veche, fiind lansată pentru prima dată în anul 2006, când a existat şi o inițiativă legislativă în acest sens. A fost reluată în 2017, dar și un an mai târziu, în 2018, când măsura a şi fost reglementată prin lege. Până acum, însă, copiii s-au „lins pe bot”, cum zice o veche vorbă românească, în loc să se lingă pe degete, pentru niciodată, până acum, nu a fost transpusă în practică. Banii necesari pentru acest program nu au fost alocați de la bugetul statului. În decembrie 2018, a fost dată o OUG prin care a fost suspendată aplicarea legii.

 

 

×
Subiecte în articol: miere