x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Îmbrăţişările copiilor cu Down

Îmbrăţişările copiilor cu Down

22 Mar 2018   •   18:10
Îmbrăţişările copiilor cu Down
Sursa foto: Victor Stroe

Ieri, la staţia de metrou Piaţa Unirii şi în Pasajul Universităţii, mai mulţi copii cu sindrom Down au îmbrăţişat trecătorii şi au împărţit pliante, cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down. Acţiunea face parte dintr-o serie de evenimente organizate în Capitală de Asociaţia Down Bucureşti pentru a crea o punte între societate şi persoanele cu sindrom Down şi familiile acestora. Tot ieri, au avut loc şi diverse programe artistice, la care au participat persoane cu sindrom Down din toată ţara. La ora actuală, în lume, circa un nou-născut dintr-o mie are sindrom Down, dar acest procent este posibil să crească, în special în ţările în care femeile tind să aibă copii la vârste tot mai înaintate, în condiţiile în care riscul apariţiei unui defect genetic se măreşte o dată cu vârsta mamei, estimează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

×
Subiecte în articol: copii sindrom Down