x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social În ce circumstanţe apelezi la CCR

În ce circumstanţe apelezi la CCR

11 Sep 2018   •   20:10
În ce circumstanţe apelezi la CCR

Nu doar partidele politice sau preşedintele României pot depune sesizări de neconstituţionalitate ale unor legi sau prevederi dintr-o lege. În anumite circumstanţe prevăzute de Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, arbitrajul acesteia poate fi solicitat şi de cetăţenii de rând. Articolele 29-31 stipulează că excepţii de neconstituţionalitate pot fi ridicate în faţa instanţelor de judecată, fie în cauze civile, fie în cauze penale, sau a celor de arbitraj comercial. În aceste cazuri, un avocat bun poate duce o cauză penală sau civilă în faţa Curţii.”Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror”, se arată în lege. Dacă instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia este de acord cu solicitarea, în sesizarea Curţii se vor trece punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, precum şi argumentele aduse de părţi. Sesizarea CCR este scutită de taxe de timbru, iar părţile au acces la lucrările dosarului. Dacă instanţa nu este de acord cu sesizarea Curţii, decizia poate fi atacată cu apel la instanţa imediat superioară. În pofida faptului că deciziile CCR cu impact politic, luate în urma sesizărilor depuse de parlamentari sau de preşedinte, au fost intens mediatizate, au fost cazuri în care hotărâri de importanţă majoră ale judecătorilor constituţionali au fost luate în urma unor sesizări primite de la instanţe, îndeosebi dacă părţile şi-au argumentat bine cauza.

Iniţiativele cetăţeneşti

Îăn cazul în care 100.000 de cetăţeni susţin adoptarea unui proiect de lege, listele cu semnături ajung la şi la Curtea Constituţională. Aceasta verifică, în primul rând, caracterul constituţional al propunerii legislative, dacă listele de susţinători sunt atestate de către primăriile din localităţile unde s-au strâns semnăturile şi dacă numărul semnăturilor sunt suficiente. Aceeaşi procedură are loc şi în cazurile în care se cere revizuirea Constituţiei tot în urma unei iniţiative cetăţeneşti.

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: sesizare CCR