x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Încă 33 cazuri de coronavirus, în România. Bilanțul a urcat la 217

Încă 33 cazuri de coronavirus, în România. Bilanțul a urcat la 217

17 Mar 2020   •   18:07
Încă 33 cazuri de coronavirus, în România. Bilanțul a urcat la 217
Sursa foto: Foto Lucian Alecu

UPDATE 217 de cazuri de coronavirus în România. Patru pacienți la terapie intensivă

Până marți, pe teritoriul României au fost confirmate 217 cazuri de persoane infectate cu coronavirus și nu 222, com a fost comunicat inițial de către GCS. Dintre cei 217 de cetățeni care au contactat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați.

De la ultima informare, au fost confirmate 33 de cazuri noi, după cum urmează: 26 în București, 5 în Brașov și câte unul în Constanța și Prahova.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 26 ani și 64 de ani.

Dintre pacienții aflați în unitățile medicale, 4 dintre ei sunt la secția de terapie intensivă, dar au o stare generală stabilă.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3373 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 18965 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4150 de teste. Dintre acestea, 3928 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 8 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța.

 

Stire initiala. Numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus crește la 184, cu 16 mai multe față de ultima raportare, potrivit informării de marți dimineața a Grupului de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, numărul persoanelor diagnosticate cu noul coronavirus a crescut cu 16 cazuri față de luni seara, ajungând, astfel, la 184 de persoane confirmate.

Au fost șapte noi confirmări în Iași, două în Suceava, două în Neamț și câte unul în Ialomița, Mureș, Botoșani, Bistrița-Năsăud și Vrancea.

Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.

„Din cele 184 de persoane confirmate pozitiv 16 au fost declarate vindecate și externate (15 din spitalul din Timișoara și unul de la București). În cursul acestei zile vor mai fi externate alte trei persoane de la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș”, anunță GCS.

În România, în carantină instituționalizată sunt 3.282 de persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 16.610 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: coronavirus