x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Începe extincţia mistreţilor din Deltă. Guvernatorul vrea şi presa de faţă

Începe extincţia mistreţilor din Deltă. Guvernatorul vrea şi presa de faţă

12 Oct 2018   •   11:18
Începe extincţia mistreţilor din Deltă. Guvernatorul vrea şi presa de faţă

Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Mălin Muşetescu, a anunţat semnarea contractului cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Tulcea pentru vânătoarea de extracţie a mistreţilor şi şacalilor din Rezervaţie, acţiune inclusă în programul de combatere a pestei porcine africane (PPA), a declarat guvernatorul Deltei, Mălin Muşetescu. 

„Decizia va fi comunicată Ministerului Administraţiei şi Internelor. Probabil că săptămâna viitoare vom începe (vânătoare de extracţie, n.red.). Nu ştiu câţi mistreţi vom găsi. Toate informaţiile noastre din teren spun că la ora asta avem o populaţie foarte rarefiată de mistreţi. Sunt foarte puţine urme proaspete”, a afirmat guvernatorul. Muşetescu a explicat întârzierea semnării contractului cu Direcţia Silvică prin necesitatea organizarea unei licitaţii şi cea a depăşirii termenului de contestaţie a rezultatelor acesteia. 

„Vreau ca la acţiunile de extracţie să fie prezentă presa pentru a fi cât mai transparenţi şi pentru a demonstra că nu au loc abuzuri vizavi de alte specii care nu sunt în colimatorul acestor vânători de extracţii”, a mai spus guvernatorul Rezervaţiei. 

Administraţia RBDD va comunica autorităţilor locale din Deltă când vor avea loc acţiunile de extracţie a mistreţilor şi şacalilor, iar acestea să informeze la rândul lor populaţia, astfel încât să fie evitate incidentele. Muşetescu a menţionat că nu este vânător şi a precizat că din informaţiile pe care le deţine în perioada aceasta, când Dunărea are cote scăzute, capturarea şacalilor este dificilă. 

Cele mai multe focare din ţară

„Şacalul se vânează în general pe apele mari care restrâng suprafeţele de uscat şi atunci şacalul va fi masat pe zone mult mai restrânse şi va fi mai uşor de găsit. Mistreţul în general se vânează în perioada de iarnă”, a afirmat guvernatorul. Judeţul Tulcea a avut în acest an cele mai multe focare de PPA din România, însă în ultimele săptămâni medicii veterinari nu au mai înregistrat nicio suspiciune. Conform unei decizii adoptate la 1 august de Comitetul ministerul pentru situaţii de urgenţă privind combaterea PPA, în ariile naturale protejate, inclusiv în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, la fel ca în judeţul Constanţa şi în Insula Mare a Brăilei şi în Balta Ialomiţei, toţi mistreţii şi prădătorii, cu excepţia speciilor aflate pe cale de dispariţie, trebuie ucişi.

 

×