x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social INCREDIBIL: Chifteluţele suedeze sunt, de fapt, turceşti!

INCREDIBIL: Chifteluţele suedeze sunt, de fapt, turceşti!

04 Mai 2018   •   07:24
INCREDIBIL: Chifteluţele suedeze sunt,  de fapt, turceşti!

Chifteluţele suedeze, popularizate în întreaga lume prin asocierea cu gigantul mobilei Ikea, s-ar putea să nu fie suedeze până la urmă, scrie CNN pe site-ul său. Într-o declaraţie care i-a şocat pe pasionaţii de gastronomia suedeză, contul oficial de Twitter al Suediei a sugerat că respectivele preparate ar fi originare din Turcia.

 

"Chifteluţele suedeze sunt de fapt bazate pe o reţetă adusa din Turcia de regele Carol al XII-lea al Suediei, la începutul secolului al XVIII-lea. Să respectăm faptele", explica postarea pe Twitter, care a atras sute de comentarii din partea utilizatorilor de Twitter, care s-au declarat şocaţi, consternaţi sau amuzaţi de informaţie.

"Toata viata mea a fost o minciună...", a scris, spre exemplu, William J, căruia Sweden.se i-a răspuns încurajator: "Nu fi atât de dur cu tine însuţi! Timpul merge inainte!"

Altii au profitat de moment pentru a aborda subiectul arzător al revenirii lui Zlatan Ibrahimovic la naţionala de fotbal pentru turneul final al Cupei Mondiale din Rusia. "Suntem pregătiţi să uităm de chiftelute dacă ni-l daţi pe @Ibra_official", a scris Ismail Unal.

S-au gasit si unii care sa dea lecţii de istorie, insistând de exemplu asupra faptului că Turcia nu exista ca naţiune în timpul lui Carol al XII-lea şi mentionand şi alte lucruri însuşite de Suedia, precum cuvântul turcesc "kalabalik", adica "aglomerat" în turcă şi "haos" în suedeză.

Chifteluţele suedeze sunt consumate în mod tradiţional cu un sos cremos maro, cartofi piure sau fierţi şi gem de merişor, un condiment dulce popular în special în nordul Europei.

Regele Carol al XII-lea al Suediei a devenit rege la vârsta de 15 ani în 1697 şi a petrecut apoi mai mulţi ani la Bender, acum în regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova, care se afla atunci sub dominaţie turcească. El s-a întors în Suedia în 1715, din câte se presupune cu o reţetă pentru chifteluţe. AGERPRES

×