x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Incubatoare pentru 140 de maternităţi

Incubatoare pentru 140 de maternităţi

04 Oct 2018   •   19:40
Incubatoare pentru 140 de maternităţi

Ministerul Sănătăţii a demarat procedurile pentru dotarea a 140 de maternităţi cu şapte tipuri de incubatoare, în funcţie de nivelul de competenţă al fiecărei unităţi sanitare, a declarat, ieri, Marius Brădăţan, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii. „E vorba de un acord-cadru cu o cantitate minimă de 279 de incubatoare, maximă de 1.117, care au o valoare cuprinsă între 32,19 milioane de lei cu TVA şi maxim de 128,75 milioane de lei cu TVA”, a spus Brădăţan, precizând că “se aşteaptă” ca incubatoarele să ajungă în maternităţi la începutul anului viitor. „În momentul de faţă este în derulare un contract subsecvent, planificat în 2018, în cadrul unui acord-cadru din 2017 pentru dotarea unităţilor sanitare cu echipamente de screening auditiv la nou-născuţi. Până la sfârşitul anului, 161 de unităţi sanitare vor fi dotate cu un număr de 191 de astfel de echipamente”, a mai menţionat Brădăţan.

 

×
Subiecte în articol: incubatoare maternitati