x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Jocuri pentru copiii cu autism 

Jocuri pentru copiii cu autism 

25 Sep 2018   •   18:30
Jocuri pentru copiii cu autism 
Sursa foto: tatyana_tomsickova/Getty Images/iStockphoto

Asociația Help Autism a lansat ieri un set de materiale didactice, pentru învățarea ușoară a noțiunilor de bază, adresat copiilor cu vârste între 2 și 7 ani și celor cu dificultăți de învățare. Help Kit cuprinde 11 programe diferite despre cifre, litere, anotimpuri, animale și alte noțiuni de bază și 19 puzzle-uri formate din 2, 4, 6, 8 sau 12 piese, în funcție de nivelul copilului.

 Kit-ul de materiale didactice a fost dezvoltat de specialiștii asociației Help Autism, profesioniști în psihologie și psihopedagogie cu experiență în lucrul cu copiii cu tulburări de spectru autist. Astfel, utilizând materiale interactive, ilustrații colorate care pot reprezenta suport pentru un număr mare de exerciții, copiii reușesc nu doar să rețină mai ușor noțiunile predate, dar și să își exerseze memoria, limbajul și capacitatea de a generaliza noțiunile în viața de zi cu zi.

Bani pentru terapie   

 Setul de materiale poate fi comandat online pe site-ul helpautism.ro, integral (605 lei), sau pe programe individuale - cu prețuri între 5 și 110 lei. Sumele încasate sunt direcționate către susținerea terapiei de recuperare pentru cei 500 de copii cu TSA beneficiari ai Asociației Help Autism.

 

×
Subiecte în articol: jocuri copii autisti