x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Lecţii de igienă orală de la o fetiţă de 8 ani

Lecţii de igienă orală de la o fetiţă de 8 ani

de Monica Cosac    |    28 Mar 2019   •   17:57
Lecţii de igienă orală de la o fetiţă de 8 ani

Românii sunt codaşii Europei la igiena dentară: prea puţini folosesc în mod regulat pasta şi periuţa de dinţi, iar în cabinetele stomatologice ajung rar, împinşi de „durerea de măsele”, sau chiar niciodată. În acest contex, o fetiță de numai 8 ani, din Hunedoara, reuşeşte să dea lecţii de igienă orală nu numai concetăţenilor săi, ci şi peste Ocean, fiind premiată la New York pentru un mesaj uşor de înţeles în orice limbă: un desen.

 

Iulia Manole este elevă la Liceul Tehnologic „Matei Corvin” – Şcoala Gimnazială Nr. 6 din Hunedoara şi s-a remarcat în faţa juriului de la New York pentru cel mai bun desen realizat în urma lecțiilor de igienă orală învățate în cadrul Programului Școlar Colgate - o campanie de educaţie pentru sănătatea oro-dentară, care ajunge, anual, la 200.000 de copii din toată. Iulia a fost declarată unul dintre cei 12 câștigători la nivel internațional ai concursului de desene My Bright Smile, ale căror creaţii au fost incluse într-un calendar global.

Cu ajutorul Iuliei Manole, România ocupă, pentru a treia oară consecutiv, un loc în acest calendar. Reușita fetiţei a fost recompensată şi cu o bursă  în valoare de 250 de dolari. Mai mult, clasa din care face parte a primit o bursă în valoare de 500 de dolari.

Programul Școlar Colgate are, în acest an, două ediții. Prima ediție din 2019 a fost demarată pe 24 martie, iar până pe 14 iunie, când se va încheia, lecţiile educative pentru o igienă orală corectă vor ajunge în județele Alba, Arad, Bacău, Brăila, Brașov, Galați, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Olt, Sălaj, Vaslui și în sectorul 3 din București.

Circa 3,5 miliarde de persoane din întreaga lume suferă de probleme dentare, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). În cazul românilor, studiile arată că doar un sfert (26%) din populaţie merge la medicul stomatolog de cel puțin două ori pe an. Mai mult, un român consumă, în medie, un tub şi jumătate de pastă de dinţi într-un an şi schimbă periuța de dinți doar o dată la 15 luni. Incredibil este că aproximativ unul din cinci români nu se spală pe dinţi nici măcar o dată pe zi. Cei mai mulţi locuiesc în mediul rural și spun că, ba nu au timp, ba nu un spaţiu adecvat unde să facă asta.

Cele mai frecvente probleme dentare cu care se confruntă românii sunt cariile și boala parodontală, acestea fiind și cauzele majore ale pierderii dinților.

 

×