x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Loteria bonurilor fiscale din 17 aprilie are un câştigător care va încasa întregul premiu de un milion de lei

Loteria bonurilor fiscale din 17 aprilie are un câştigător care va încasa întregul premiu de un milion de lei

01 Iun 2016   •   12:56
Loteria bonurilor fiscale din 17 aprilie are un câştigător care va încasa întregul premiu de un milion de lei

O bucureşteancă este singura câştigătoare la Loteria bonurilor fiscale din data de 17 aprilie 2016, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor Publice, astfel că ea va încasa întregul premiu pus în joc, de un milion de lei, din care se reţine impozitul de 16%.

La extragerea menţionată au participat bonurile emise în martie 2016 şi au fost desemnate câştigătoare cele din 18 martie, cu o valoare de 615 lei.

Potrivit regulamentului Loteriei, după fiecare extragere, timp de 30 de zile, posesorii de bonuri câştigătoare trebuie să le depună la administraţia financiară. Dacă numărul de bonuri depuse este mai mic sau egal cu 100, premiul de un milion de lei se împarte între cei care au depus bonuri, cu condiţia ca acestea să fie validate. Dacă se depun mai mult de 100 de bonuri, se organizează o extragere suplimentară, astfel încât să rămână cel mult 100 de câştigători.

Loteria se organizează lunar, dar sunt şi extrageri ocazionale, iar premiul pentru fiecare ediţie este de un milion de lei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: loteria bonurilor fiscale