x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Mai puține tratamente pe săptămână și mai scurte

Mai puține tratamente pe săptămână și mai scurte

de Monica Cosac    |    07 Iul 2020   •   10:12
Mai puține tratamente pe săptămână și mai scurte

Pentru a limita infectările cu noul coronavirus, Ministerul Sănătății urmează să introducă noi măsuri în centrele de dializă din România, care vizează atât pacienții, cât și personalul medical. Transferul temporar al bolnavilor în alte centre, supraveghere video de la distanță şi consultații telefonice sau online se numără printre acestea. Proiectul pus în dezbatere publică mai prevede, totodată, scăderea numărului de ședințe pe săptămână de la trei, la două, precum și scurtarea duratei unui tratament de curățare a sângelui de reziduuri. 

 

Pacienții cu boli renale cronice care fac dializă reprezintă o grupă cu risc ridicat în cazul infectării cu virusul SARS-CoV-2, multe dintre victimele COVID-19 fiind din rândul acestor bolnavi, iar noile măsuri, cuprinse într-un proiect de ordin al ministrului Sănătății, au fost propuse de mai mulți furnizori privați de servicii de dializă din țară, conform referatului de aprobare al proiectului de ordin.


Astfel, pe perioada pandemiei, „transferul temporar al bolnavilor dializaţi dintr-o unitate în alta se poate face pe o perioadă de până la 12 săptămâni, cu posibilitatea de prelungire automată pe toată perioada stării de alertă, dar și în intervalul de timp următor, atât timp cât vor mai apărea cazuri pozitive la dializați sau la personalul medical și auxiliar din unitățile de dializă”, se arată în documentul amintit mai sus. 


Tratamente supravegheate de la distanță


De asemenea, dacă vor surveni situații cu deficit major de personal medical calificat, unitățile de dializă afectate vor putea funcționa temporar cu program de lucru prelungit și sub normativul de personal prevăzut în prezent, iar prescripția și supravegherea dializei de către medic se va putea face, prin vizită săptămânală în unitatea respectivă, sau prin supraveghere video de la distanță, consultații telefonice sau online. Pentru desfășurarea activității prin telemuncă este nevoie de acordul medicului nefrolog, situație în care nu mai poate solicita concediu medical pentru această perioadă, mai arată proiectul.


Tratament de 3,5 ore, în loc de 5


„În scopul prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2 a pacienților dializați, durata ședinței de dializă poate scădea până la 3,5 ore, dar și frecvența sesiunilor de hemodializă de la trei ședințe la două ședințe pe săptămână, doar la pacienții care pot tolera un astfel de regim, funcție de patologia asociată”, mai prevede documentul.
De asemenea, pe perioada pandemiei, pentru transferul între centrele de dializă nu este necesar consimţământul pacienților.

Dializa este metoda de tratament utilizată în stadiile avansate ale bolilor cronice de rinichi şi are rolul de a ajuta la eliminarea reziduurilor şi fluidelor pe care rinichii nu sunt capabili să le elimine singuri. Practic, sângele este curăţat în afara corpului, fiind circulat printr-un filtru (dializor) conectat la un aparat de dializă. Fiecare tratament durează, de obicei, 4-5 ore şi trebuie să fie efectuat de cel puţin trei ori pe săptămână.

14.000 de pacienți din România au nevoie de dializă.

Dacă medicul nefrolog se află în izolare la domiciliu, ședințele de dializă se pot realiza prin monitorizarea la distanță a pacienților, prin desfășurarea activității de telemuncă, potrivit proiectului de act normativ.  
 

×
Subiecte în articol: dializa boli rinichi pandemie