x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Mall-urile și-au deschis porțile

Mall-urile și-au deschis porțile

de Monica Cosac    |    16 Iun 2020   •   20:10
Mall-urile și-au deschis porțile

După trei luni de lockdown, ieri, mall-urile și-au deschis porțile, ca urmare a măsurilor de relaxare anunțate de autorități. Însă, mai multe magazine au rămas în continuare închise, în semn de protest faţă de proprietarii marilor centre comerciale, care au facturat chiriile şi în perioada în care totul a fost închis. Cei care merg la cumpărături trebuie să respecte anumite reguli când intră în incinta centrelor comerciale, pentru a limita răspândirea coronavirusului. Astfel, purtarea măștii de protecție este obligatorie în incinta mall-urilor, iar angajații magazinelor vor verifica clienții, pentru a se asigura că măștile sunt purtate corect. De asemenea, li se măsoară temperatura tuturor celor care trec pragul mall-urilor, iar în interior sunt puse afișe și stickere cu distanțare socială. 
 

×
Subiecte în articol: malluri