x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Mamele suspecte de COVID cer dreptul de a-și alăpta copiii

Mamele suspecte de COVID cer dreptul de a-și alăpta copiii

de Monica Cosac    |    08 Apr 2020   •   10:48
Mamele suspecte de COVID cer dreptul de a-și alăpta copiii

Cu toate că recomandările actuale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) susțin că este posibilă alăptarea nou-născuților în cazul lăuzelor suspecte sau infectate cu COVID-19, autoritățile sanitare din România recomandă izolarea bebelușului de mama infectată și hrănirea acestuia cu lapte praf.

 

Până în prezent, nu există dovezi că virusul trece în laptele matern, în schimb, este dovedit faptul că bebelușul suferă când este despărțit de mama lui. În acest context, mii de tinere mame, care consideră că nu se justifică decizia ca micuții să fie hrăniți automat cu lapte praf, au semnat o petiție online, prin care solicită decidenților să fie lăsate să-și alăpteze copiii. „Organizația Mondială a Sănătății și Centrul pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor (SUA) susțin alăptarea și hrănirea nou-născutului cu lapte matern, chiar dacă mama are COVID-19. În România, protocolul este ca mama cu suspiciune sau confirmare de COVID-19 să fie separată de nou-născut și acesta să primească automat lapte praf. Ambele organizații mai sus-numite spun clar că mama poate alăpta sau că laptele său poate fi oferit bebelușului de către un îngrijitor sănătos”, se arată în petiția lansată pe 6 aprilie, pe site-ul petitieonline.com și care, în nici două zile, a fost semnată de peste 2.300 de persoane.

 

„Dacă toți bebelușii din lumea asta au dreptul să primească lapte de la mamele lor, indiferent dacă sunt infectate cu COVID-19 sau nu, ar trebui și bebelușii din România să aibă acest drept”, subliniază Miruna Ioani, inițiatoarea petiției.


 


 

×