x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Managerul „V. Babeș “, despre bolnavii din România: Dacă au spus unii 20.000, sunt optimiști

Managerul „V. Babeș “, despre bolnavii din România: Dacă au spus unii 20.000, sunt optimiști

23 Mar 2020   •   18:32
Managerul „V. Babeș “, despre bolnavii din România: Dacă au spus unii 20.000, sunt optimiști
Sursa foto: Victor Stroe

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Bucureşti, Emilian Ioan Imbri, a spus, luni, la „Marius Tucă Show”, că ideea înaintată de specialiști conform căreia 20.000 de români se vor infecta cu noul coronavirus este una optimistă, adăugând că „acest virus a câștigat bătălia”.

„Acest virus a câștigat bătălia. Prima bătălie care s-a dat a câștigat-o virusul. Noi va trebui să învățăm, cine rezistă și cine trece acest moment, va trebui să învățăm să cponviețuim toată viața cu acest virus, așa cum conviețuim cu celelalte tulpini de corona, cu care trăim de ani de zile. (...) Dacă au spus unii 20.000 (de persoane se vor infecta cu COVID-19 - n.red.), sunt optimiști copiii ăștia. Îi vom număra la sfârșit. Te sperie un pic ceea ce vezi că se întâmplă în celalte țări (...) Din ceea ce știu de la cei care sunt pe specialitatea asta și sunt epidemiologii și infecționiștii se pare că, după calculele făcute și estimările făcute pentru România, se pare că undeva spre sfârșitul lunii mai sau în luna mai ar fi un vârf, cu o ușoară scădere în iunie, cu posibilitatea din păcate tristă, să înceapă să crească din nou spre septembrie, octombrie. Virusul va încerca să facă experiențe pe noi, cum noi încercă, să facem experiențe pe el. Toate tratamentele nu sunt verificate. Ele nu fac rău, dar nu știm dacă o să răzbim cu aceste tratamente”, a spus Imbri, la „Marius Tucă Show”.

Managerul Spitalului „Victor Babeș” a spus că acest coronavirus a oferit un răgaz, „pe care noi l-am folosit foarte bine, am avut timp să externam bolnavii, să pregătim pavilioanele, unul după altul, care să fie libere pengtru bolnavi și să aștepte internările”.

„Spitalele de boli infecțioase internează până la capacitate maximă. Lumea nu știe un lucru atât timp cât pacienții erau întrebați de unde veneau și nu declarau cu adevărat unde au fost, riscul a fost foarte mare. În acest moment a început o transmitere comunitară deci riscul pentru orice doctor este să ia virusul de la orice pacient care vine la spital. Gândiți-va la persoanele care au spus că au venit din Italia. Câți credeți că au făcut treaba asta? Niciun stat nu are forță să verifice că acești oameni sunt responsabili. Mall-urile nu erau închise pe vremea aia. Iar e o problema. Tinerii se întreabă de ce să stea în casă. Ei nu se gândesc că pot fi purtători”, a mai spus medicul.

Imbri a explicat faptul că riscul ca o persoană tânăra să transmită este foarte mare, până la 20 sau 30 de persoane.

„Rugăm pe toată lumea să stea în casă. În weekend s-a ieșit la grătare și au zis că suntem în aer liber e imposibil să ne imbolnavim, foarte greșit. Odată cu intreacțiunea umană se transmite și virusul. Paradoxal cele mai sigure spitale sunt spitalele de boli infecțioase. Una din recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) făcută către tineri spunea așa: Nu va bazați atât de mult pe tinerețea voastră. Înseamnă că ceva nu e în regulă, că ceva se poate întâmplă și aici. În spitalul Victor Babeș niciun medic şi nicio asistentă n-a spus: „eu vreau să plec, eu vreau să fug, mie îmi e frică”. Au fost niște colegi care au spus: „Eu am astm”.”, a adăugat medicul, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show.

Emilian Ioan Imbria a mai spus, în acest context, că rată de îmbolnăvire a medicilor e foarte mare.

„În momentul de față cele mai sigure spitale sunt cele de boli infecțioasă. Spitalul Victor Babeș din Bucureşti internează doar suspiciuni sau oameni cu cazuri confirmate.Venea vremea când nu mai puteam caza personalul în saloanele goale pentru că veneau pacienții bolnavi. Am solicitat un hotel de la Ministerul Sănătăţii. Acest hotel este pus la dispoziție celor care sunt carantinati. Acești oameni lucrează, merg la hotel, au scăpat de spaima că pot duce ceva acasă, la spital sunt verificați. La hotel respectăm condițiile de somn și de igienă. A două zi intră cu siguranță în spital. Astea au fost niște lucruri pe care noi le-am discutat înainte. Vom merge înainte cu echipele care vor intră în lucru”, a spus sursa citată anterior.

În prezent, cinci oameni au murit, îîn România, din cauza noului coronavirus, iar 576 s-au infectat cu acesta.

Sursa: Mediafax

×