x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social MApN: Cinci studenţi răniţi după ce un dispozitiv pirotehnic s-a declanşat accidental

MApN: Cinci studenţi răniţi după ce un dispozitiv pirotehnic s-a declanşat accidental

27 Ian 2017   •   09:44
MApN: Cinci studenţi răniţi după ce un dispozitiv pirotehnic s-a declanşat accidental
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Cinci studenţi de la Academia Tehnică Militară au fost răniţi de declanşarea accidentală a unui dispozitiv pirotehnic, unul dintre ei fiind internat, informează, vineri, un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale (MApN). 

Incidentul s-a produs pe 25 ianuarie, în timp ce studenţii susţineau colocviul la specialitatea Sisteme de armament. 

"Studentul Bogdan Stoica este internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davila', în timp ce ceilalţi colegi sunt trataţi în regim ambulatoriu. Starea studentului rănit este stabilă, fiind internat la Secţia de Chirurgie Plastică şi microchirurgie reconstructivă în vederea continuării tratamentului de specialitate", precizează sursa citată. 

Incidentul este cercetat de o comisie de specialişti numită de comandantul academiei. AGERPRES

×