x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Maraton în familie și guvern, la București

Maraton în familie și guvern, la București

04 Apr 2016   •   16:45
Maraton în familie și guvern, la București

Peste 5.000 de participanţi de toate vârstele au luat startul, duminică, la prima ediţie Bucharest 10K&Family Run, din Piaţa Constituţiei. Pentru maratonul de 10 kilometri, traficul a fost oprit pe porţiunea Piaţa Constituţiei – Alba Iulia, traseul alergătorilor fiind împrejmuit cu benzi şi supravegheat de jandarmi.

Vremea bună şi spiritul competitiv i-a îndemnat şi pe câţiva miniştrii să se alăture evenimentului şi să alerge alături de consilieri, secretari de stat, specialişti din echipa premierului, dar şi de simpli cetăţeni.

Bucharest 10K&Family Run a cuprins cursa de 10 km individual, ștafeta 2 x 5 km, cursa familiilor (Family Run & Walk) 2,9 Km, cursa pentru copii și părinți (800 m – 1,4 km), cursa adolescenţilor 2,9 km și cursa bebelușilor (circa 4 metri), în care concurenţii s-au întrecut târâş şi de-a buşilea.

Printre ambasadorii evenimentului s-au numărat Ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, Mihai Găinușă, Florentina Opriș, Liana Stanciu, Dana Rogoz şi Monica Roşu, campioana mondială.

Miniştrii Anca Dragu (Finanţe), Violeta Alexandru (Consultare Publică şi Dialog Civic), Raluca Prună (Justiţie), Adrian Curaj (Educaţie), Ciprian Bucur (Relaţia cu Parlamentul) şi Dragoş Doroş (preşedintele ANAF) s-au aliniat la startul dat de Ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă.

×