x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Medicii de familie: CASMB ne-a reţinut ilegal banii datoraţi

Medicii de familie: CASMB ne-a reţinut ilegal banii datoraţi

de Monica Cosac    |    28 Dec 2017   •   11:30
Medicii de familie: CASMB ne-a reţinut ilegal banii datoraţi
Sursa foto: Photopa1/Getty Images/iStockphoto

Patronatul Medicilor de Familie din București și județul Ilfov (PMFB) și Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov (AMFB) reclamă “abuzul de putere exercitat de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB)”, prin reținerea ilegală a banilor datoraţi cabinetelor de medicina familiei, pentru consultațiile acordate pacienților asigurați.

“La termenul de plată al facturilor, pe 20 decembrie 2017, CASMB a virat în conturile a peste 500 de cabinete de medicina familiei din București sume mai mici cu până la 4250 RON! (…)”, potrivit unui comunicat al PMFB şi AMFB. Medicii subliniază că decizia CASMB “este nelegală și în afara prevederilor contractuale”.

Revoltaţi că li s-au reţinut ilegal sume importante din contracte, dar şi pentru că autorităţile responsabile nu au soluţionat problemele sesizate încă de la începutul lunii noiembrie, medicii de familie din Capitală au anunţat, ieri, că se alătură colegilor din țară, refuzând să mai semneze actele adiționale cu Casa de Asigurări de Sănătate începând din 1 ianuarie 2018. Asta înseamnă că cele peste 500 de cabinete de medicina familiei din București nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, iar pacienţii vor fi nevoiţi să plătească pentru consultaţii.

×